Aseară, în timp ce jucam Ticket to Ride - boardgame-ul, îmi pică o fisă: mai e puțin și apare Borderlands 3, și eu încă nu am împărtășit cu voi cea mai recentă experiență din seria celor de la Gearbox Software. Nu știu cum a sărit fisa de la un joc versus, desfășurat pe masa din sufragerie, taman la unul co-op, derulat pe ecranul monitorului; rămâne de văzut. Bine, poate că mintea îmi joacă feste de când am început să petrec aproape toate serile în compania prietenilor și să butonăm împreună tot felul de survivale, RPG-uri, RTS-uri, shootere și altele. Sigur că am nevoie de joacă în spațiul virtual - cum altfel să scap de nervii acumulați peste zi, de angoasele de la serviciu și de stresul că vecina de sus mă inundă o dată la 2 săptămâni?
Dar să revenim. În timp ce așteptăm lansarea Borderlands 3 - notați data în calendar: 13 septembrie (hai că mai e puțin... țțțț), Gearbox încearcă să ne dea de lucru cum știe el mai bine. Nu de alta, dar fan base-ul trebuie ținut treaz și cât mai multe segmente de consumatori trebuie luate în colimator. Deși vorbim despre un shooter, seria Borderlands nu a avut niciodată un public numeros ca - să zicem - CounterStrike. Pentru că Borderlands are o poveste (mai) întortocheată, o grafică mai artsy, și mai e și RPG, și nu toată lumea are predilecție spre genul ăsta de jocuri. Mai mult, Borderlands 2 are o grămaaadă de DLC-uri, unele mai bune, altele mai puțin bune, 48 la număr, dintre care unul singur e gratuit: „Borderlands 2 Ultra HD Texture Pack” (destinat, în principal, celor care au monitoare 4K). Ca o paranteză, dintr-o „angelică” fericire, numărul DLC-urilor Borderlands 2 nu-l depășește pe cel al Euro Truck Simulator 2 (65 de „bucăți”, care - apropo - acum se află la 30-70% reducere pe Steam, dacă sunt doritori printre voi). Ha!, de fapt am vrut să vă anunț că Euro Truck Simulator are niște reduceri. Însă ca număr de DLC-uri, nimeni nu le poate egala pe cele 527 de „bucăți” (and counting) ale lui Train Simulator.
Revenind, ultimul DLC al Borderlands 2, în iunie anul acesta, este - în „umila” părere a cuiva care are la activ toate DLC-urile acestui joc - cel mai complex și mai challenging conținut suplimentar dintre toate cele 48 lansate din 2012 încoace. Partea parțial bună a lui Commander Lilith & the Fight for Sanctuary este că a fost free până pe la mijlocul lunii iulie, apoi i s-a pus prețul de 15 euro. Bani pe care îi merită cu vârf și îndesat, dacă ne uităm la alte exemple... Partea mai puțin bună e că ai nevoie de un level mare ca să-l joci și aș sugera să nu te apuci de el până ce nu ai terminat campania din jocul de bază. Fiind mult mai dificil de învins boșii și hoardele de inamici, acest DLC poate servi drept scuză bună ca să crești repede în nivel cu alte personaje cu care ți-ai dorit să joci, dar nu ai apucat până acum. Și dacă mai ai și un prieten, doi sau trei care să te ajute la questul tău de a atinge noul cap level (80), atunci ți-ai asigurat câteva seri de neuitat, zic eu.
Cu Sirena Lilith, Tinuța (Tiny Tina) și Colonelul Hector, nu ai cum să dai greș într-o poveste colorată, amuzantă și plină de acțiune. Și dacă la asta mai adaugi și niște inamici invizibili, câțiva viermi uriași și noile arme din clasa Rainbow, rețeta mai că atinge perfecțiunea. Nu am să vă spun despre ce e vorba în Commander Lilith & the Fight for Sanctuary, pentru că vreau ca acest articol să vă impulsioneze să-l jucați până la apariția Borderlands 3.
E clară treaba că Gearbox încearcă să reînvie flacăra în jucătorii de Borderlands, dar păcat că a ales s-o facă pe ultima sută de metri față de lansarea următorului titlu din franciză. Fanii știu la ce mă refer - din 2012 încoace, jocul a primit prea puțină atenție din partea dezvoltatorilor. Chiar și-așa, Commander Lilith și lupta pentru Sanctuar reprezintă, cel puțin pentru mine, unul dintre cele mai consistente DLC-uri din Borderlands 2, aducându-ne zone noi de descoperit, boși și mai puternici, loot mai prețios, dialoguri răvășitor de amuzante, personaje noi și multe altele.
Spuneam că Gearbox îngrașă porcul în Ajun și, din punctul ăsta de vedere, ar trebui să adaug și faptul că a fost creat așa-zisul Vault Insider Program, prin care toată lumea este invitată să devină VIP, pentru a beneficia de diferite stimulente: gold keys, arme legendare, loot rar și altele, disponibile în Borderlands 2 și Borderlands: The Pre-Sequel.
Așadar, cum rămâne, dragii mei? Ne vedem în Borderlands 2 sau stingeți vara asta călduroasă la un Beck’s? Pro tip: combinați-le, că merg de minune!
Dar, stai, ce aud? Este sunetul unei doze de Beck’s sau e clickul de pe butonul Share?
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.