Ubisoft s-a întrecut când a făcut Assassin’s Creed Origins. Jocul arată minunat, se mișcă minunat, are o coloană sonoră excepțională. Ubi a aplecat în sfârșit urechea la comunitate și a reparat ceea ce ar fi trebuit reparat încă de la Unity.
Nu o să dau spoilere, nici măcar nu am terminat jocul – încă petrec ore bune admirând detalii de nivel, în special zidurile cu hieroglife, încăperile sumbre ale piramidelor sau colțurile de natură redate cu mare acuratețe, AC Origins putând să câștige detașat orice competiție vizuală virtuală de muzee de istorie.
Acum două mii și ceva de ani, cuvântul de ordine în Egipt era măreția, iar măreția a fost recreată în joc aproape până la cele mai mici detalii, mai ales atunci când te vezi în fața Farului din Alexandria sau piramidelor de la Giza. Și în Origins, la fel ca în titlurile anterioare, întâlnim o tipologie asemănătoare de personaje – sărmani nevoiți să fure pentru un ciot de pâine, ucigași cu simbrie, uneltitori cu sânge rece ori oameni de rând, șterși, care-și duc zilele mizere dincolo de zidurile somptuoase ale celor care-i conduc. Nu lipsesc zeii, șerpii, scarabeii, cămilele, legendele, misterele...
AC Origins reușește să surprindă prin detalii fascinante perioada de acalmie care a caracterizat domnia lui Ptolemeu XIII, un faraon adolescent, ajuns să preia frâiele Egiptului printr-o uneltire a mai multor miniștri împotriva surorii și, în același timp, soției lui, Cleopatra VII. Faraonul, care avea doar 14 ani când a murit în condiții nu foarte clare, a fost unul dintre ultimii conducători ai Egiptului antic înainte de dominația romană. În tot acest context, apare în scenă eroul nostru, Bayek, un luptător feroce al „camarilei” faraonice; el încearcă să impună o altă ordine, mânat de cele mai multe ori de propriile-i interese sau plecând urechea la nevoilor săracilor și tăind în carnea vie a bogaților. Acestea sunt momentele în care casta asasinilor prinde viață și evoluează spre urmașii ei din Brotherhood, Revelations, Black Flag, Unity sau Syndicate.
Fun fact: Nu mi-am pus niciodată problema, dar cu ocazia lui AC Origins am aflat și eu că egiptenii antici erau mari iubitori de bere. De aceea nu văd niciun motiv să nu ai un Beck’s lângă tine atunci când te vei apuca să joci.
Photo Credit: arhiva personală
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.