Un ceas inteligent așa cum nu ai mai văzut e dovada că există viață și după Apple Watch

Zilele trecute, aflam că un smartwatch reușește să stabilească un nou record pe Kickstarter. M-am uitat la încheietură, ceasul meu Moto 360 de primă generație, i-am admirat zgârieturile și lentoarea și m-am întrebat dacă nu e timpul pentru un upgrade. Îl folosesc deja de doi ani și mă gândesc să îl schimb, dar părerile referitoare la piața gadgeturilor purtabile îmi spun că sunt o anomalie. La fel cum este și dispozitivul menționat mai devreme.

Ceasul pe care l-am omenit se numește MyKronoz ZeTime. MyKronoz este o companie elvețiană care există de câțiva ani și care nu prea a reușit să iasă în evidența pe piața purtabilelor (nici măcar atunci când analiștii spuneau că este în floare). Vindea smartwatch-uri “basic”, ieftine, și brățări de fitness mai mult sau mai puțin arătoase. Până acum. MyKronoz ZeTime este un ceas diferit, unul care sfidează atât “gurile rele”, cât și preconcepțiile despre smartwatch-uri.

Dovada ar fi faptul că ceasul a reușit să strângă 5,3 milioane de dolari pe Kickstarter, devenind cel mai bine-finanțat proiect al unei companii europene de pe platforma de crowdfunding. Suma strânsă pe platforma Indiegogo este și mai mare, de 5,54 de milioane de dolari, iar precomenzile continuă.  ZeTime este un ceas cu display tactil color, dar și cu limbi fizice, ca un ceas mecanic obișnuit. Știe ce sunt alea notificări, știe ce sunt alea aplicații, dar nu uită nici faptul că e, la urma urmei, un ceas, așa că îți arată ora, chiar dacă ai uitat să-l pui la încărcat cu o seară înainte. E rezistent la apă, are senzorul de puls, “fețe” personalizabile, iar limbile se mișcă automat din calea notificărilor, ca să nu te încurce.

Ce zic “gurile rele” și ce se întâmplă cu piața

E aproape imposibil să nu fi auzit de Pebble. Este unul dintre primele smartwatch-uri apărute pe piață, unul dintre cele mai îndrăgite și, la vremea lui, obținuse recordul pentru cea mai mare sumă strânsă vreodată de un proiect pe o platformă de crowdfunding. La ora actuală, acel record este deținut de Pebble Time, versiunea color a dispozitivului menționat mai devreme.

Când giganți consacrați ai lumii tehnologiei au ieșit în față cu modele de ceasuri inteligente, a existat un entuziasm general - atât al pieței cât și al presei și analiștilor- iar previziunile erau optimiste. Interesul producătorilor a început să crească și toți lansau modele peste modele, dar interesul cumpărătorilor nu părea să mai fie același. Efectul de “wow” parcă trecea din ce în ce mai repede cu fiecare model mediocru lansat, cu fiecare review negativ, cu fiecare recenzie a posesorilor care începea cu “e foarte interesant” și se termina cu “dar nu îl mai folosesc, pentru că nu am chef să-l pun în fiecare seară la încărcat”.

În acel moment, piața a început să se cearnă. Mulți producători au încetat să mai facă ceasuri, mulți potențiali clienți s-au răzgândit, unii dintre cei care aveau un smartwatch au zis că nu vor mai da bani pe un alt model.

Între timp, a venit Apple și al său Apple Watch și a revigorat piața, mulțumită fanbase-ului enorm și strategiilor de marketing excelente. Compania a urcat foarte rapid pe prima poziție, iar companii care se aflau pe înainte pe primele locuri s-au scufundat. Pebble s-a lăsat cumpărată de Fitbit, o companie care face exclusiv brățări de fitness, Vector la fel (companie cofondată de români). Lenovo a zis că renunță să mai facă o a treia generație de Moto 360, iar CEO-ul Huawei a anunțat, chiar de curând, la scurt timp după lansarea Huawei Watch 2, că nu crede în aceste dispozitive. Samsung încă se ține tare, dar companiile mai mici pare că au aruncat deja proverbialul prosop.

Cine mai cumpără smartwatch-uri în acest moment? Dacă este să ne uităm un pic la cifrele puse la dispoziție de IDC, majoritatea oamenilor care vor un dispozitiv purtabil conectat la smartphone aleg o brățară de fitness, deci sunt fani ai sportului. Dintre cei care aleg ceasuri inteligente în adevăratul sens al cuvântului (cele compatibile cu aplicații terțe și care oferă funcționalități complexe), majoritatea se duc către Apple (care a înregistrat vânzări record), deci putem presupune că sunt fani mari ai brandului (dar și fani ai sportului, având în vedere că gigantul din Cupertino pe asta a mizat atunci când a anunțat Apple Watch 2). Printre ceilalți - destul de puțini - mă aflu eu: genul de persoană care nici nu face sport și care nici nu are o afinitate anume față de branduri când vine vorba despre smartwatch-uri.

Piața a crescut foarte puțin în 2016 față de anul 2015, Apple fiind compania care a înregistrat cea mai mare creștere, însă MyKronoz dovedește că, în ciuda unor previziuni grăbite, smartwatch-ul nu este pe moarte, ci este în plin proces de maturizare.

De ce sunt eu fan al smartwatch-urilor și ce trebuie să înțeleagă producătorii

După cum ziceam mai sus, port un smartwatch de doi ani. L-am cumpărat pentru design, l-am păstrat pentru că îmi este util, l-aș schimba doar pentru că au apărut unele mai frumoase sau care cred eu că mi-ar oferi mai multă utilitate.  În acești doi ani, în fiecare seară, mi-am lăsat ceasul la încărcat în (aproape) fiecare seară și l-am pus la încheietură în (aproape) fiecare dimineță. De ce? Pentru ușurința cu care îmi pot verifica notificările atunci când sunt într-un metrou, într-o ședință, într-o întâlnire. Pentru naturalețea cu care le pot ignora (fără scot telefonul din buzunar să le verific constant) atunci când ies să savurez un Becks cu prietenii. Pentru rapiditatea cu care pot schimba melodiile, ca ele să se potrivească pe starea mea. Mai știu și alți oameni ca mine - obsedați de fiecare vibrație a telefonului, fixați pe ideea de design frumos.

Dar cunosc și alte tipuri de utilizatori. Cunosc oameni cărora le-ar plăcea toate acele funcționalități, dar care nu ar vrea să-și încarce ceasurile în fiecare zi și care nu ar vrea să renunțe la aspectul de ceas clasic, la eleganța pe care o poate conferi un “timepiece” unei ținute.

Cunosc persoane pentru care brățările de fitness reprezintă o necesitate absolută, ca hidratarea sau încălzirea, dar cărora le-ar plăcea uneori să-și verifice vremea de pe dispozitiv sau, de ce nu, să facă un apel, pentru că telefonul e lăsat acasă sau e încuiat în dispozitivul de la sală.

Există și cei care refuză cu vehemență ideea de smartwatch și îi înțeleg. Încă sunt de părere că nu merită să dai foarte mulți bani pe un ceas inteligent care își pierde din valoare pe zi ce trece, unul care nu este la fel de sofisticat și atrăgător ca un cronograf bine făcut.

Dar o piață există. Chiar dacă nu va fi niciodată la fel de mare ca cea a smartphone-urilor (să fim serioși - de smartphone ai nevoie, un smartwatch este și va fi opțional), chiar dacă este o piață mai dificilă, piața ceasurilor inteligente va muri doar atunci când companiile se vor da bătute și nu vor mai asculta nevoile clienților. Smartwatch-ul se transformă, iar unii jucători știu să asculte mai bine decât alții. MyKronoz ZeTime este doar unul dintre exemplele de succes și, în același timp, este un semnal pentru restul producătorilor că există viață pe această piață și după Apple Watch.

 

 

Surse:

https://start-up.ro/mykronoz-zetime-smartwatch-kickstarter/

https://www.idc.com/getdoc.jsp?containerId=prUS41736916

https://www.indiegogo.com/projects/zetime-hybrid-smartwatch-with-hands-over-screen-watch#/

https://www.youtube.com/watch?v=T7ZnN_VYbis

 
 
 

 

 

 
Acest articol nu are comentarii. FII TU PRIMUL

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.