Ca orice tradiție ce ține de domeniul entertainment-ului, și chestia asta cu „imnul verii” vine din străinătate. E un termen relativ nou, care a apărut de la hit-ul „Get Lucky”. Poate a fost și înainte de momentul cu cei de la Daft Punk, dar atunci a explodat toată nebunia. După cum ți-ai dat seama deja, se referă la piesa aia pe care o asculți toată vara până te saturi de ea, dar tot o bagi în prostie, pentru că e soundtrackul experiențelor tale pe parcursul celor trei luni din anotimpul cald. Și, nah, e mai specială.
În fiecare an, de la „Get Lucky” încoace, criticii și fanii încearcă să aleagă „imnul verii” printr-o perspectivă cât mai obiectivă. Dar niciodată nu ajung la un acord comun. De exemplu, mulți au spus că anul trecut imnul verii a fost Cardi B – „Bodak Yellow”. Alții au mers pe Lil Pump – „Gucci Gang”. Nu e o știință exactă și adevărul e că nu există doar un singur imn al verii. Sunt mai multe. Și nu-s doar piese în limba engleză.
Da, exact, chiar și românii au bucăți atât de bune încât ar putea intra lejer în categoria aia. De aceea am decis să fac o listă cu toate piesele românești care ar trebui să fie soundtrack-ul tău pentru vara lui 2018. Asta în cazul în care nu o să mergi la multe nunți, unde inevitabil imnul verii o să fie „Un trandafir crește la firida mea”. Uite ce ar trebui să bagi:
Lino Golden – Panamera
Chestia cea mai faină la „Panamera” e că nu trebuie să ai o Panamera ca să te bucuri de piesă. Spre deosebire de alte bucăți de rap, în care solistul se dă mare boss că s-a trezit într-un Bugatti, și-a făcut omletă într-un Merțan și a întârziat la corporație din cauza traficului într-un Q7, aici Lino o arde mai visător. El nu are un Porsche Panamera, el și-ar dori unul. Păi da, cine nu ar vrea o Panamera, să alerge noaptea ca pantera și să se piardă ușor în noapte? Aș zice că tot românul ar vrea asta.
Pe lângă mesajul în care ne regăsim cu toții, Panamera mai are și un instrumental fin, o strofă de la Aspy și ad-lib-uri de la Alex Velea. În videoclip apar vloggeri cu experiență pe trending, deci nu e problemă de reach, și piesa merge deja lejer pe la radio. Nu ai nevoie de statistici complicate despre vânzări sau numărul de streaming-uri ca să-ți dai seama că Panamera e hit-ul verii.
Golan – Rocket Love
Nu e prima oară când trupa bucureșteană scoate imnul verii în România. Deja o fac la modul constant. Au ajuns la a treia sau a patra piesă care se încadrează în categoria asta. Sunt niște veterani de sezon, ca dovadă ai discografia lor, dar și prezența anuală la cele mai mari festivaluri de muzică din România. Și indiferent dacă bagă într-un câmp, la ceva cetate medievală recondiționată pentru petreceri sau pe un acoperiș, oamenii tot reușesc să te facă să te simți ca la mare.
Acolo se petrece și acțiunea din videoclipul Rocket Love. Nu e pe litoralul românesc, dar la cum arată stațiunile din România, can you blame them? Ideea e că muzica se potrivește cu genul ăla de setting. Deci dacă vrei să dai o tură pe la mare sau dacă vrei să te simți ca pe plajă, atunci cu siguranță Rocket Love o să fie pe gustul tău.
SOSU – Noaptea la Neptun
Dacă ai copilărit în anii de după comunism, sigur ai fost cel puțin o dată într-o stațiune de pe litoralul românesc. Indiferent dacă ești din Satu Mare, Dorohoi, Orșova sau Reghin, tot ai mers într-o tabără la Eforie Nu-contează-care sau în Mangalia. Și, dacă ești la fel ca mine, habar n-ai cum a fost pe acolo sau dacă există vreo diferență între stațiunile alea. A trecut prea mult timp și, din cauza arhitecturii comuniste, e greu să știi dacă ești prin Venus, Saturn sau cum s-o zice la Marte în bulgară.
Apoi ai crescut și, în afară de Mamaia și Costinești, nu ai mai păpat stațiunile copilăriei. Deci lasă-l pe SOSU să-ți aducă aminte cum erau nopțile la Neptun. SOSU e un Soundcloud rapper, deci nu are mari șanse să ajungă imnul verii pentru mulți oameni, dar dacă te uiți la bani și vrei să o dai mai lejer anul acesta pe litoral, asta sigur o să-ți cânte în căști pe faleză.
Cardinal – Minolta
Băi, ai văzut ce hype uriaș au oamenii ăștia de la Cardinal? Zici că-s cea mai bună trupă de rock din România la ora actuală. De fapt, chiar sunt. E o trupă tânără, din Constanța, cu mulți membri plecați la studii prin Anglia și Statele Unite ale Americii. Se întorc din când în când să ne mai dea pe spate cu un single sau un concert fain. Asta dacă ajungi să-i prinzi live, pentru că nu prea au multe eventuri.
Ce-i interesant la ăștia e cum au reușit să prindă și publicul care nu e 100% pe rock. Cam cum au reușit și băieții de la Golan să devină febleța corporatiștilor acum câțiva ani. E rândul celor de la Cardinal, care au reușit cu rock-ul lor psihedelic să atragă și oameni din generația tânără. Mai ales ăia care își duc veacul în București, unde totul e un circ psihedelic.
Gojira & Planet H cu NOSFE – Neboon & Tare de Tot
Gojira & Planet H sunt pe val de când au început colaborarea cu NOSFE. Ei tot timpul au știut să-și aleagă colaboratorii, de la B.U.G. Mafia la C.T.C., oamenii reușesc să scoată ce-i mai bun din artiști. Pe bune, în caz că ai uitat cât de buni sunt, ascultă piesa lor cu Delia. Nu cred că exagerez când spun că ei sunt responsabili pentru tot succesul de care s-a bucurat Delia după ce au scos piesa „În Culori”. Yep, sunt sigur.
Dar acum e vorba despre NOSFE și șirul de bangers pe care le-au scos împreună. Totul a început anul trecut cu „Brațe și piept” și de atunci au tot scos single-uri. Atât de multe încât au și cântat împreună la mai multe concerte prin țară. Trioul ăsta care combină trap-ul cu dubstep-ul o să-ți dea shot-ul ăla de energie pe la două dimineața, la festivaluri, când știi că nu mai poți, dar nici nu vrei să mergi acasă.
Helen – Under
Fiecare are propria lui părere despre ce înseamnă o piesă de radio. Unii spun că trebuie să fie super ușor de memorat. Alții zic că trebuie să aibă versuri de dragoste, că e un subiect cu care se identifică tot omul. Sunt și oameni care cred că o piesă de radio trebuie să fie oricare are un featuring cu Carla’s Dreams. Sunt păreri și păreri. Dar toată lumea ar trebui să fie de acord că „Under” de la Helen e fără îndoială pentru publicul larg.
O piesă mainstream care nu e chiar mainstream, „Under” a ieșit pe piață în septembrie anul trecut. De obicei, hit-urile verii nu ajung în atenția tuturor în momentul lansării. Stau un pic la dospit, alea, alea, dar ajung la un moment dat să-și atingă potențialul. Fac pariu că anul acesta e rândul piesei lui Helen, care sună mai bine decât orice export din afară, mai ales dacă o asculți în timp ce stai cu prietenii la o terasă cu luminițe puse de-a lungul umbrelelor.
YellLow – Spaceships
Știu că pare greu de înghițit informația asta, dar ține minte că vara e un anotimp de chill. Știu că vrei să mergi la toate petrecerile și să bubui serverele de la Instagram cu story-uri și poze în prostie, dar e important și să take it slow. Concediul e de relaxare. Vacanța la fel.
Deci nu uita că trebuie să te și relaxezi. Înțeleg că suferi de FOMO, la fel ca toată generația de azi, dar măcar ia-o mai ușor pe perioada verii. Uite, piesa asta de la YellLow e perfectă dacă suferi de hiperactivitate și faci tot ce-ți stă în puteri să nu-ți respecți corpul. O să te calmeze direct. Și nu la modul ăla că te adoarme. Cumva te pune într-o stare de pauză de care ai nevoie.
Ion Din Dorobanți – Orfei
O altă piesă care a ieșit anul trecut, dar care a „prins” viață în ultima săptămână, datorită unui videoclip proaspăt lansat. Timing-ul pentru chestia asta e ușor ciudat. Adică e la câteva săptămâni distanță de la lansarea compilației „Fragmente Pop Vol. 1” de la Future Nuggets. O compilație pe care apare Ion D ca artist și producător. „Orfei”, în schimb, nu are legătură cu muzica pop, cel puțin nu așa cum o știm noi.
E mai orientală, în linie cu ce a scos Ion Dumitrescu sub pseudonimul Ion din Dorobanți, și un exemplu foarte bun de manelelectronics. Dar influențele sunt foarte subtile și pot fi apreciate chiar și de cei mai exigenți critici. Piesa asta ar trebui să-ți țină companie pe tot parcursul verii dacă mergi la festivaluri de nișă de la noi. Genul ăla de festivaluri în pădure, rupt de realitate și cu oameni la fel de ciudați, dar cool, ca tine.
Dacă tu crezi că alte melodii merită să fie imnul verii tale sau simți că vrei să asculți altceva cât ieși cu prietenii la bere sau la festival, spune-ne care e hitul lui 2018 pe Beck’s ON.
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.