Ce albume ne-a adus sfârșitul de februarie?
Stormzy, Ryan Adams, Thundercat și Dirty Projectors printre numele care mie mi-au atras atenția și pe care ți le recomand.
STORMZY “Gang Signs & Prayer” 24 februarie
Fără îndoială albumul lunii februarie vine de la Stormzy cel care livrează în sfârșit albumul său de debut. Agresiv, upbeat și foarte british este unul dintre cele mai așteptate albume din 2017 după ce până acum aveam de la Stormzy doar un mixtape din 2013 și un EP din 2014.
RYAN ADAMS “Prisoner” 17 februarie
Ajuns la albumul cu numarul 14, Ryan Adams adună pe noul material numit “Prisoner” tot ce am primit mai bun de la el pe ultimele albume, cu un sound complet și elaborat care te plimbă prin mai multe stări, cu melodii energice și vibrante dar și câteva așezate pentru momentele de liniste de seară. De luat și ascultat noul album al lui Ryan!
THUNDERCAT “Drunk” 24 februarie
Din Los Angeles, California, vine Stephen Bruner basistul care își spune “Thundercat” cel care ne aduce un al treilea album, o colecție de sound-uri 80’s aranjate cumva pentru vremurile noastre. Kendrick Lamar și Wiz Khalifa apar pe un album cu 23 de cântece pentru toate stările și toate gusturile. Nu e genul de muzică de ascultat în club dar cu siguranță se potrivește pentru o seară liniștită acasă, într-un pub sau pe malul mării.
DIRTY PROJECTORS “Dirty Projectors” 21 februarie
Cinci ani de la ultimul album Dirty Projectors și parcă îi ascultam ieri. Foarte “up to date”, eclectic și surprinzător, noul album al trupei americane aduce împreună influențe indie, R&B, progressive, afro-beat și pop. Instrumentație diversă și voci puse cu mare grijă. Ia și ascultă tot albumul de mai multe ori și dă-l mai departe și prietenilor tăi!
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.