Și tu te împiedici de biclă prin casă?
Vrei să știi care e principalul motiv din vina căruia, după ce ne-a dispărut bicicleta din scara blocului, nu ne-am mai luat alta? Pentru că ne împiedicam la propriu de ea prin casă: ba stătea rezemată de pantofarul din hol, ba până o scoteam de pe balcon, ca să nu lovim nici ușa, nici comoda din living, ne cam pierea tot cheful de ieșit la plimbare pe biclă :(
Știam că există mai multe suporturi designish pentru bicicletă, iată doar unul dintre ele, super smart & minimalist, care în 2011 a și câștigat un important premiu de design. Însă tot așteptam ceva și mai multitask, care să încorporeze bicicleta în casă. Și am găsit!
Soluții de peste ocean
Chol1 este un studio de design din Santiago de Chile. Ce-și propun ei? Să integreze designul urban în casele noastre. Ți se pare că-s prea de cealaltă parte a oceanului? Fii pe pace, livrează peste tot în lume. În 10 zile lucrătoare, zic ei.
Au creat scaune, birouri, canapele și rafturi cu rol de suport pentru biclă. Gândește-te cât de cool ar fi să găsești o astfel de canapea sau raft și în holul de la birou sau... în birou de-a dreptul. Nici bicla nu ocupă spațiu în plus, iar depozitarea accesoriilor e și ea bifată.
Acum, că am rezolvat problema bicicletei depozitate la interior, mai avem o "prejudecată" de clarificat. De câte ori auzi "design" te gândești la prețuri care nu au mare legătură cu planurile tale din următorii ani, nu-i așa?
Ei bine, produsele Chol1 sunt un smart design accesibil. Prețurile rafturilor, de exemplu, sunt între 120 și 230 de dolari, iar biroul tot 230 de dolari costă. Destul de apetisant, zicem noi. :)
Și ar mai fi un amănunt... esențial: odată ce primești pachetul acasă, asamblezi piesele manual, fără șuruburi și alte instrumente, asemenea unui LEGO light & durabil. La final, se adaugă bicicleta!
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.