Acum mai bine de 30 de ani, când cărţile pe care le găseai la bibliotecă se rezumau la lecturi seci aprobate de Cenzura comunistă şi când nu aveai alte surse de informare în afară de şcoală, familie şi prieteni, bunicul meu mă introducea în tainele astronomiei. Avea o frumoasă colecţie de Science et Vie, o revistă adusă tocmai din Franţa şi ajunsă la noi pitită prin căptuşeli de haine sau ascunsă în locuri cât mai ferite de privirile prea curioase ale vameşilor. Pe vremea aia, copil fiind, petreceam ore-n şir cu ochii aţintiţi spre cer, iar ziua în care bunicul mi-a povestit pentru prima dată de Andromeda a fost începutul unei căutări neîncetate, în care absorbeam informaţiile mai ceva ca pământul arid care trage apa dintr-o ploaie torenţială. Primul meu „contact” cu Andromeda a deschis o portiţă al cărei prag am simţit că-l pot trece de-abia acum... cu ultimul joc din seria Mass Effect.
Înainte de a citi rândurile de mai jos, te asigur că Mass Effect: Andromeda este un titlu care merită jucat nu doar de visători ca mine. Nu se poate să nu-ţi fi trecut nicio clipă prin cap faptul că, în realitatea noastră actuală, cursa explorării/cuceririi spaţiului a ajuns într-un punct în care nu mai poate da înapoi. Şi poate că jocuri ca ME: Andromeda, cărţi precum Alien Interview sau pleiada de filme SF bune de pe marile şi micile ecrane ne servesc câte o porţioară din experienţa posibilă a generaţiilor viitoare.
Mass Effect: Andromeda este un RPG open-world, cu o poveste complexă care se petrece într-o vreme când omenirea probase şi aplicase deja cam toate teoriile ştiinţifice care în realitatea noastră de astăzi rămân încă de demonstrat. Până la acea dată, pământenii nu numai că exploraseră galaxia noastră, dar reuşiseră să colonizeze Luna, pe care în prezentul nostru încă visează să ajungă. Până la acea dată, pământenii luaseră contact cu civilizaţii extraterestre, ba chiar încheiaseră parteneriate cu ele. Asta, în condiţiile în care în realitatea ta de acum, cititorule, pământenii încă mai dezbat dacă omul a pus sau nu piciorul pe Lună în 1969. Până la acea dată, pământenii reuşiseră să găsească soluţii viabile din punct de vedere ştiinţific, tehnologic, medical, social etc. pentru călătoriile interstelare, în condiţiile în care contemporanii noştri încă testează, de exemplu, rezistenţa corpului uman la condiţiile de stres şi izolare în spaţiul îngust al unei nave, într-o misiune de lungă durată.
În Mass Effect: Andromeda, oameni şi extratereştri din Calea Lactee ajung într-o galaxie încă neexplorată, cu speranţa de a găsi o nouă casă în care să convieţuiască în tihnă. Le-a luat cam şase secole şi, odată sosiţi la destinaţie – în clusterul Heleus, îşi dau seama că socoteala de-acasă nu prea se potriveşte cu cea din târg. De-aici înainte, ţine de exploratori să descopere nu doar arcele dispărute cu locuitorii Căii Lactee, dar şi planetele cu potenţial de locuire. Pionierii au de luat la puricat fiecare corp ceresc din Andromeda pentru a da de urma supravieţuitorilor de pe celelalte arce; au de testat aerul, apa, solul, fauna şi flora de pe planetele pe care pot coborî; au de adunat resurse şi de decis soarta celor care vor popula Andromeda de-acum încolo; şi au de întâlnit civilizaţii locale care ne vor privi pe noi, străinii, fie ca prieteni, fie ca extratereştri care încearcă să le fure resursele.
Drumul descoperirilor e lung şi anevoios, dar jocul are grijă să nu te plictiseşti. Şi spun asta răspicat, după mai bine de 120 de ore petrecute în Andromeda şi conştientă fiind de criticile, multe dintre ele nefondate, care au fost aduse acestui titlu. Poate că Mass Effect: Andromeda nu este o capodoperă, dar mie mi-a îmbogăţit imaginaţia şi îmi hrăneşte încă sufletul; nu am de gând să-l termin până ce nu voi fi trecut prin toate misiunile secundare.
Pentru că nu intenţionez să-ţi dau (multe) spoilere, vreau să-ţi mai împărtăşesc câteva gânduri despre experienţa mea.
Pe lângă povestea principală, jocul cuprinde o multitudine de misiuni secundare, fiecare dintre ele adăugând detalii semnificative ansamblului. Din bocancii unui pathfinder determinat să afle adevărul despre noua lume, vei comanda propria ta navă, vei avea propriul rover cu care să hoinăreşti pe planete, vei lua decizii care vor afecta cursul poveştii şi vei dispune de un echipaj vigilent, curajos şi vorbăreţ (nu neapărat în ordinea asta).
Eu am ales să joc din perspectiva Sarei Ryder, fiica pathfinderului Alec Ryder, şi i-am avut alături, în majoritatea misiunilor, pe Drack şi Jaal. Ocazional, va trebui să schimbi membrii echipajului şi vei juca alături de locotenentul Cora Harper, blindata Vetra Nyx, ingenioasa Peebee sau tacticianul Liam Kosta. Din „peisaj” nu lipseşte însă nicioadată SAM, o inteligenţă artificială care „sălăsluieşte” într-un implant, în interiorul Sarei.
Nakmor Drack este un krogan din topor şi la vorbă, şi la port, care a lucrat ca soldat, pirat şi mercenar în Calea Lactee, care adoră doar băuturile pregătite de Umi, în barul ei de pe Kadara, şi care e convins că fiecare fiinţă din Univers are preţul ei. Iar Jaal – preferatul meu! – provine de pe o planetă din Andromeda, are o familie ciudată cu mai multe mame reîncarnate şi nu acceptă combinaţii amoroase până nu-ţi prezintă toate rudele... Angaranul Jaal Amar Darav are o sinceritate ieşită din comun, pe care însă o va pierde treptat de teamă să nu-i rănescă pe noii săi prieteni de pe Tempest, nava condusă de Sara Ryder. Iar când îl vezi crispat, lipit de fereastra unei încăperi aglomerate, şi-l întrebi ce s-a întâmplat, îţi răspunde preţios: „Încerc să fiu vesel, dar nu prea îmi iese. Mă prefac cât de mult pot”.
În tabăra cealaltă, a inamicilor, se află gloatele de Kett, avide după controlul absolut al galaxiei, şi Remnants, extrem de bine organizate. Pe unii îi vei întâlni din prima clipă când vei coborî pe Eos, iar luptele împotriva lor pot fi lejere dacă joci pe dificultate normală şi foloseşti jet-pack-ul din dotare, atacurile biotice (un fel de magii complexe) şi gadgeturile. Kett şi Remnants nu sunt însă singurii tăi duşmani, dar faţă de ceilalţi, ei sunt cei mai atroce.
Uf, mai am atât de multe lucruri de spus, dar mai bine îţi le las ţie plăcerea să le descoperi. Aş mai adăuga faptul că jocul are şi o componentă de multiplayer, care însă nu m-a tentat. Este un soi de survival co-op, care, din fericire, nu afectează cursul poveştii din single-player.
Cât despre alte tipuri de probleme – cum ar fi buguri sau freezuri, nu vei scăpa de ele... că – deh! – în ce joc nu există? Din experienţa personală, pe un i5 cu GTX 1070, am avut parte doar de câteva freezuri atunci când coboram pe o planetă nouă. De la ultimul update însă, nu mi s-a mai întâmplat.
Cu menţiunea că acest articol este un editorial, şi nu o recenzie, te las să descoperi singur minunatul univers din Andromeda şi poate te întorci aici să ne spui şi nouă părerile tale. Iar acum mă retrag că mă aşteaptă un Beck’s rece pe birou. Mergem împreună pe planeta cu bolovani plutitori şi domuri luminoase, unde mai am de încheiat nişte socoteli. Game on!
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.