Mai sunt câteva zile (aș zice chiar ore) până când începe Electric Castle, cel mai frumos festival din inima Ardealului, festival care anul ăsta iți aduce bonus o zi de muzică și voie bună, așa numita "Ziua 0". Povestea primei zile de festival am mai spus-o aici, așa că ai toate motivele să pleci de acasă mai devreme și să prinzi și artiștii din 13 iulie.
Vița de Vie la 20 de ani - un concert de neratat
La mijlocul anilor '90, pe când muzica rock abia dacă iși făcea loc în inimile tinerilor din România, Vița de Vie îndrăznea să facă primii pași în ceea ce la acea vreme avea să fie începutul unui nou curent muzical la noi. După albumul lor "Fenomental" din 1999, băieții de la Vița de Vie s-au impus definitiv printre trupele importante fiind invitați în mai toate marile festivaluri de la noi și în câteva festivaluri de afară. Am avut norocul să merg împreună cu Vița de Vie și Timpuri Noi într-un turneu prin toată țara în 1999 și de atunci am trăit împreună cu ei evoluția către o poveste care anul ăsta împlinește 20 de ani. Cu un album nou anunțat pentru luna octombrie, băieții de la Vița de Vie ți-au pregătit cu siguranță muzică nouă pentru concertul de la Electric Castle. O să stau de vorbă cu Adi Despot la festival și apoi o să afli de aici cam tot ce mai au pentru tine în urmatoarea perioadă.
Radion G.A. - experimentalul de la începuturile lui și până azi
Pe vremea când Radion Ladislau Roșca a.k.a. Radion G.A. experimenta sunete noi în apartamentul său din Cluj, mulți dintre noi nici nu eram născuți :) Magnetofonul, chitara, tobele, sunete suprapuse și orice experiment se putea face la vremea respectivă au făcut din viața lui Radion o poveste 100% muzicală. Magia lui Radion G.A. stă în faptul că și azi el experimentează ca și acum 40 de ani, lucru nemaîntâlnit în peisajul muzical de la noi.
A-C Leonte - Electronic-Jazz cu vocea mult premiată și apreciată a Anei-Cristina Leonte, Funk'e Fetish și Dirtyphonics sunt cei care te țin la Boiler Stage până spre dimineață, cu alte nume la Booha Mansion pe care le poți găsi aici.
Ți-ai luat biletul la EC? Stiu că am mai spus dar e musai să fii acolo din Ziua 0 :) Tot ce vine miercuri e bonus!
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.