De vorba cu băieții de la Kensington

Anul trecut, prin toamnă, mi-am concentrat urechile spre un concert The Cure la Amsterdam. Nici n-am ieșit bine din gară în oraș că mi-au sărit în ochi o mulțime de afișe cu o trupă necunoscută mie până atunci. Era vorba de afișe ce promovau cinci concerte consecutive, sold-out, ale unor băieți numiți Kensington - olandezi, după cum aveam să aflu. Ceea ce era cu adevărat extraordinar nu era nici numărul mare de concerte consecutive vândute în întregime, nici sala imensă în care urmau să aibă loc (Ziggo Dome), ci faptul că toată nebunia asta cu seria de concerte urmează să se întâmple abia în noiembrie, adică la mai bine de un an de când spectacolele erau deja vândute în întregime. 

Așa că m-am pus pe ascultat și mi-a cam plăcut ce aud. La sfârșit de iunie am nimerit în tour-bus-ul lor, pentru un interviu acordat în premieră publicului de la noi din țară. O altă premieră a fost și vizita mea în autobuzul unei trupe, experiență ce te apropie și mai tare de interlocutori și care m-a făcut să-mi doresc și eu autobuz. 

Uite ce a ieșit!

Alex: Salutare! Suntem la Bonn pentru concertul din seara aceasta – Passenger, cu special guest – formația olandeză Kensington. Stăm de vorbă cu Eloi (voce și chitară), Casper (backing vocals și chitară), Niles (tobe) și Jan (bass). În primul rând, mă bucur să vă văd, băieți!

Niles: Și noi ne bucurăm să te vedem! 

Alex: Anul trecut, eram prin Amsterdam și am fost uimit să văd niște postere ce promovau concertele unei formații, concerte în cinci seri consecutive ce erau deja sold out și care urmau să se întâmple anul viitor, în noiembrie. Era vorba de concertele voastre.

Casper: Da!

Alex: Și cred că atunci m-am hotărât în sfârșit să vă ascult muzica și să țin cont de recomandarea unei prietene de a vă căuta, să văd despre ce este vorba. A fost noul vostru album, Control, cel cu care s-a creat o legătură de la prima ascultare.

Casper: Nemaipomenit!

Alex: Așa că am început să vă dau cântecele la radio, iar acum cred că ascultătorii români sunt gata să facă cunoștință mai bine cu voi. Să începem cu începutul… Când lumea aude Kensington, se duce cumva cu gândul la Londra. Cum ați ales acest nume pentru formația voastră?

Casper: Aveam o hârtie pe care am pus tot felul de nume tâmpite de formații, tot ce ne-a trecut prin cap. Cred că se întâmpla acum vreo 12 ani. Și trebuia să alegem unul! Așa că am ales unul. Am dat cu banul și a ieșit Kensington, iar de atunci ne numim Kensington. Treaba cu numele de formații e că n-au niciodată prea mult sens. Așa că de ce să nu avem un nume abstract care se referă, bineînțeles, la Londra. Dar cred că sunt multe orașe care au un cartier numit Kensington.

Alex: Ați fost în vreunul?

Casper: Da, am fost în Kensington din Liverpool, din Londra, din New York. Chiar și în Utrecht avem un mic cartier numit Kensington. Dar e doar un nume. Nimic important, doar un simplu nume.

Alex: Au rămas ceva resturi?

Eloi (cu gura plină de ciocolată): Resturi de ciocolată?

Alex (râzând): Nu, nu de ciocolată, de nume, de pe listă. Poate le pot folosi alte formații.

Eloi: De fapt, chiar mai avem foaia aiași sunt niște nume absolut oribile pe ea. Eram în perioada noastră emo.

Alex: Am trecut toți prin ea.

Eloi: Exact! Și aveam multe nume extraordinar de emo, dar le poate lua oricine... Pe mulți bani!

Casper: Sau pentru multă ciocolată!

Alex: Ați menționat Utrecht. Voi sunteți toți de acolo. Așa că spuneți-ne care e cel mai bun lucru despre Utrecht și de ce ar trebui vizitat.

Eloi: Cel mai bun lucru la Utrecht e că există o anumită formație (râd cu toții) care locuiește acolo. E vorba de o formație rock și chiar merită să îi vizitați când sunteți în zonă. Uncle Frankle :)).

Casper: Cred că cel mai interesant lucru despre Utrecht e că are ce e mai bun din două lumi total diferite: are farmecul unui sătuc, dar are dotările și părțile atrăgătoare ale unui oraș. Așa că nu prea ești nevoit să alegi. Poți avea liniște în orașul tău sătuc sau poți trăi la maxim în sătucul tău oraș.

Alex: Și mutându-ne la un oraș mai mare, cinci concerte sold out la Ziggo Dome, în Amsterdam, toamna aceasta. Cum credeți că veți face față la cinci seri consecutive? Din punct de vedere fizic.

Eloi: De fapt, am început să ne antrenăm puțin. Cred că o să trecem la muncă mai serioasă de acum încolo. Chiar mi-am cumpărat un aparat de vâslit acasă (ne arată cum îl folosește)… știi, un aparat de vâslit pentru că mi-era prea lene să merg la sală. N-aveam chef efectiv. Așa că am cumpărat aparatul de vâslit. Dar nu-l folosesc oricum. Deși… ar trebui să încep!

Alex: Mai e timp.

Eloi: Da, mai avem timp.

Casper: Da, îți tot spui asta și deodată e noiembrie. Și suntem toți grași! Și leneși… Nu, cred că trebuie să fim isteți și să ne împărțim bine energia între cele cinci seri. E ca un maraton. E ca și cum nu vrei să începi să alergi, dar o faci și pe urmă nu te mai oprești, continui să alergi. Așa că… vom vedea! N-am mai făcut asta până acum. O grămadă de lucruri din cariera noastră pur și simplu s-au întâmplat, ne-am ocupat de ele și au ieșit într-un fel sau altul.

Alex: Ați atins culmi nemaipomenite de succes în Olanda. Asta se vede și din cele cinci concerte sold out cu un an în avans. Însă se pare că e mai greu pentru formații europene să realizeze lucrul ăsta la nivel internațional, mai greu decât este, de exemplu, pentru o formație britanică. Așa că multe formații europene își doresc să fi fost din Marea Britanie numai pentru lucrul ăsta. Dar pe de altă parte, când iau interviu unei formații britanice, se plâng mereu că în Marea Britanie e foarte greu să ai succes pentru că există prea multe formații. Voi ce părere aveți?

Casper: Eu cred că ar trebui să nu se mai plângă de faptul că sunt din UK. Ce se întâmplă? Când o formație britanică sau americană reușește să atragă atenția, atunci semnează un contract internațional cu casa lor de discuri. Asta nu se întâmplă niciodată cu o formație olandeză. Așa că noi avem mult mai mulți oameni de convins. Și nu sunt foarte sigur dacă e mai complicat să convingem lumea, dar noi nu prea avem o tradiție solidă în Olanda, nu prea avem cazuri de formații rock interesante care să fi devenit cunoscute la nivel internațional. Așa că trebuie să convingem oamenii că poate după Golden Earring suntem prima formație care să calce pe alte teritorii. E dificil, dar nu cred că imposibil pentru că dacă mă uit la evoluția noastră în Olanda de acum 10 ani până acum 5, e cam aceeași cu evoluția noastră în Europa în ultimii 5 ani. Deci văd o creștere similară, iar acum e foarte interesant de văzut dacă putem continua cu această evoluție. Vom vedea. Nu știm dacă vom avea succes. Dar până acum, totul bine. 

Alex: Părerea mea este că fanii pe care îi aveți voi sunt mult mai loiali decât cei ai unei formații britanice care începe și devine imediat faimoasă. Pierd acei fani inițiali destul de repede. Venind vorba despre fani, am niște întrebări de la fanii voștri pentru fiecare dintre voi: 

Niles, în cadrul concertului Armin Only, ai făcut un duet la tobe. La Rock Werchter anul trecut, l-ai întâlnit pe Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers. Fanul ar vrea să știe cu ce toboșar faimos ai vrea să faci un duet? Și ți-ar plăcea să ai un solo de câteva minute în timpul concertelor voastre?

Niles: Chad Smith cântă, de fapt, pe aceeași marcă de tobe ca mine. L-am întâlnit la Rock Werchter pentru că ne-a făcut legătura sponsorul meu. E un tip foarte prietenos. L-am întâlnit și pe Dave Grohl o dată, dar a fost acum foarte mult timp. Aveam 17 ani atunci (n.r. acum are 36). Aveam atât de multe emoții încât mi-am uitat camera în rucsac. Așa că încă regret lucrul ăsta, iar de fiecare dată când cântăm la aceleași festivaluri ca Foo Fighters, ei cântă în altă zi. Așa că asta e pe lista de obiective: o întâlnire cu Dave Grohl.

Alex: Ți-ar plăcea să îi calci pe urme? Să treci de la tobe la voce?

Niles: :)) Nu. Poate că în trecut mă mai gândeam. Dar nu, nu acum.

Alex: Jan, cu felul tău de a fi, relaxat și calm – așa zice fanul – te vezi sau crezi că ceilalți te văd ca pe membrul care dă un anumit echilibru formației?

Jan: Poate că spun asta câteodată. Cred că sunt cel mai tăcut, dar cred că e bine să existe mai multe tipuri de personalități în trupă pentru că apare un echilibru. Ar fi plictisitor dacă am avea toți aceeași personalitate. Dacă toată lumea ar fi ca mine, ar fi o formație foarte tăcută, dar dacă toți ar fi ca De Nilla (n.r. Niles), atunci…

Eloi: orice se poate întâmpla!

Jan: Da, s-ar putea întâmpla orice! Ca de exemplu… haos!

Alex: Eloi, de ce porți tot timpul șapcă sau pălărie? Asta e ceea ce te reprezintă pe tine? (Poartă și acum o șapcă).

Eloi: Da, cred că e ceea ce mă reprezintă. Am început să port ceva pe cap de la bun început. Și, nu știu, dacă nu port ceva pe cap, părul meu o ia în toate direcțiile. Și mai și transpiri! E foarte simplu: pam! (arată cum își pune șapca) și poți să ieși pe scenă. Cred că e ceva de genul… în olandeză e gemakzucht.

Jan: Lene?

Casper: Obicei!

Eloi: Un fel de lene, cred. Da, sunt un leneș.

Alex: Casper, acum întrebarea pentru tine: te vezi făcând parte dintr-o formație pentru restul vieții și, poate, într-o bună zi, să fiți un fel de Rolling Stones de Olanda, cântând pe scene gigantice la mai mult de 70 de ani sau crezi că la un moment dat vei face altceva? Și dacă da, ar mai fi legat tot de muzică?

Casper: De fapt, chiar am trecut o dată în agendă la care vom termina cu formația. S-a hotărât, cândva în viitor.

Alex: Uau!

Casper: Naaaa… (râde). Nu știu, chiar nu știu. Cred că atâta timp cât ne distrăm și ne luăm energia din formație, vom continua. Eu pot să îmi imaginez Kensington cântând până când murim! Dar poate nu în ritmul de acum pentru că așa ar însemna să murim tineri! (râde) Cred că dacă lumea încă ne place în viitor și continuă să ne susțină, atunci vom cânta. E o replică în filmul Wayne's World, “if you book them, they will come” (n.r. “dacă-i programezi, vor veni”), despre cam orice formație care există! Pentru moment, suntem foarte fericiți și suntem atât de norocoși să facem asta la asemenea nivel, că ne tot ciupim să vedem dacă e real. Iar ceea ce aduce viitorul, nimeni nu știe. Sper că urcăm în continuare pe un fel de scară și vom vedea unde o să ajungem.

Alex: Același fan mi-a zis că ești un bucătar fantastic. Te gândești să deschizi un restaurant la un moment dat?

Casper: Sper să-mi pot combina extravanganța culinară cu mersul în turneu cu o formație rock. Da, nu știu, îmi place mult mâncarea. Dar cui nu-i place?

Alex: Gătești pentru colegi?

Casper: De fapt, nu am gătit niciodată pentru voi...

Niles: Ai gătit pentru mine.

Casper: Ah, da, câteodată gătesc pentru Nilla. Dar trebuie să le gătesc tuturor o dată! Poate într-o bună zi, când ne permite bugetul, o să călătorim cu o bucătărie frumoasă. Fiecare are propriile hobbyuri în turneu.

Alex: Ați înregistrat toate cele patru albume în alte țări, nu în Olanda. De ce? Și vă influențează călătoritul prin lume procesul creativ? Este o parte importantă a procesului creativ?

Niles: Da!

Casper: Da!

Eloi: Da!

Casper: Da chiar, există vreun studio interesant în România pe care să ni-l recomanzi?

Alex: Da, există! Apropo de asta, când veniți în România? Când vom fi în sfârșit în stare să ne bucurăm de muzica voastră live?

Niles: Când vom fi chemați!

Casper: Da! Wayne’s World! Chemați-ne și vom veni. Așadar (se apropie de microfon), dragi oameni din România, care organizați festivaluri nemaipomenite…

Niles: Sunt festivaluri super cool în România?

Alex: Da, avem Summer Well în august. Am vorbit deja despre voi cu ei, poate la anul, dacă veți fi în turneu…

Casper: Da, cred că vom fi, în august. Cred că mai facem o vară de festivaluri și pe urmă vom înregistra un nou album.

Alex: De-abia așteptăm! Și vă punem în legătură cu niște studiori și poate că următorul vostru album va fi înregistrat acolo. Vă mulțumesc, băieți! Ne vedem la concert!

Kensington: Mulțumim!