Cele mai bune piese românești din 2018

Trăim în era serviciilor de streaming, ceea ce e fain, ai toate piesele din lume în telefon, dar și complică lucrurile, pentru că ai toate piesele din lume în telefon. Procesul de selecție e și mai greu. Pur și simplu există prea multă muzică și ajungi să nu știi de ce album să te apuci. Până alegi un album îți dai seama că ai pierdut o oră, fix durata medie a unui material discografic. Asta pe lângă faptul că apar artiști și trupe noi în fiecare zi. Nimeni nu are timp pentru toate.

Dar măcar acum, în 2018, anul centenarului, trebuie să experimentezi și cu muzică românească. Lasă străinii să cânte în pace, vor fi tot timpul acolo, dacă ai nevoie de ei. Acum e momentul să le dăm mai multă atenție compatrioților din spatele instrumentelor. Și nu doar pentru că am sărbătorit o sută de ani de la Marea Unire. Ci și pentru că fac muzică excelentă, la fel de faină sau mai faină ca în străinătate.

Ca să te conving de asta, ți-am făcut și o listă cu cele mai bune piese românești lansate în 2018. După ce asculți selecția asta, dă-i o tură și pe serviciile de streaming și mai caută muzică de la noi. E cel mai fain mod de a încheia anul:

Spike – Manele

Una e să faci un hit cu un refren care te prinde din prima, alta e să aibă și un mesaj fain, să prindă în underground și în mainstream. Dacă mai pui la socoteală și faptul că piesa „Manele” a ieșit după o pauză de trei ani de la ultimul material semnat de Spike, mor dușmanii. Deși mi-e greu să cred că Spike are dușmani. Nu am întâlnit nici măcar o singură persoană căreia să nu-i placă piesa asta. E literalmente ceva care să placă la toată lumea.

Spike a mizat mult pe Propaganda. Noul album a fost lansat independent, fără o casă de discuri care să pompeze bani în promovare. A reușit să aibă succesul ăsta pe cont propriu. E o lecție importantă de învățat aici. În 2018 poți să ai succes în industria muzicală din România dacă faci ceva de calitate. Poate din asta vor învăța și alți artiști care caută scuze mai mult decât își caută un stil propriu.

Dual Shaman – Pluvia

Contrastul dintre beat-urile violente de techno și vocea solistei de la Cobzality e motivul pentru care „Pluvia” e cea mai bună piesă de pe albumul de debut de la Dual Shaman. E o piesă de dragoste, sure, dar nu aș cataloga-o ca fiind romantică. Nici pe departe. Să dea Domnul o ploaie atât de mare încât să o întoarcă pe mândra din cale? Asta e disperare deja. Doar prin eventualitatea unui potop apocaliptic o poate, teoretic, convinge să se întoarcă la el. Mesajul ăsta e accentuat și de producția duo-ului Dual Shaman, care nu dezamăgește niciodată.

Golan & Island Chain – Rocket Love

Orice artist poate face o piesă de dragoste. E un laitmotiv în muzică și e ca și cum ai trișa. Oricine se va regăsi în versuri, nu e greu să-ți găsești public. Încearcă să cânți despre prima întâlnire și o să vezi cum vin like-urile. Dar asta poate fi și o provocare, pentru că într-o mare de piese de dragoste, e greu să faci una care e blană. Mai ales dacă ai tot stors subiectul ăsta de-a lungul carierei, cum e în cazul celor de la Golan, care cântă DOAR despre dragoste, atunci când nu bagă instrumentale. Well, au reușit din nou să se autodepășească. Nici nu aș vrea să cânte despre altceva. Golan = LOVE.

IMPEX – Lololo (Fata de pe plajă)

Băieții de la IMPEX și-au făcut un obicei din a face coveruri după coveruri. Sunt de la Future Nuggets, label-ul care a scos materiale și de la Ion Din Dorobanți. Producătorul bucureștean a scos piesa „Regina Tristeții”. La scurt timp după, a apărut „Regina Tristeții”, de la IMPEX. Tot Ion Din Dorobanți a făcut un cover electro-pop de la „Fata de pe plajă”. Acum avem un cover și de la piesa aia, tot de la IMPEX, doar că e total diferit. Și așa am aflat că nu e un cover de la „Fata de pe plajă”, e la piesa „Sirene”, de la Azur.

L-au făcut mai mult rock decât electro și rezultatul e suprem, mai ales dacă îl combini cu videoclipul, în care femei trecute de a doua tinerețe stau cu bikeri și se distrează la apele termale. Doar atunci îți dai seama că oamenii din clip au trăit și prima versiune a piesei. Acum e a treia, și sună la fel de fresh ca prima. E clar, eu la bătrânețe mă mut în Mehedinți și mă fac biker. Asta e fântâna tinereții.

Lino Golden – Panamera

„Panamera” a făcut intrarea trap-ului românesc pe radio în heavy rotation. Piesa lui Lino Golden și radioul din România fac o pereche potrivită. De obicei, ascultăm posturile de radio în mașină, când am forjat stick-ul ăla care s-a decolorat de la soare și am tot zis că facem altul, dar suntem prea leneși, așa că rămânem cu ce prinde antena. „Panamera” ne-a făcut pe toți să visăm. Să visăm că nu conducem o mașină oarecare. Chiar dacă pe volan scrie Dacia, când intră „Panamera” la radio, începe filmul. Când auzi bucata asta de la Lino Golden, te simți de parcă și Loganul se poate pierde, ușor, în noapte, ca din pușcă, ca pantera.

Killa Fonic – DVNS

În 2018 a reapărut interesul pentru dansurile ciudate, în mare parte datorită succesului jocului Fortnite, unde avatarurile dau din extremități după ce împușcă alți jucători cu o armă făcută parcă din plastilină. În contextul ăsta, mă miră faptul că dansul lui Killa Fonic din piesa DVNS nu s-a viralizat. Așa sexy dă din umeri. Și piesa se sincronizează perfect cu mișcările lui, ceea ce naște întrebarea: oare dansul a venit înainte de piesă sau piesa după dans? O să mă gândesc la asta în timp ce „dvnsez” prin casă.

Silent Strike cu EM – Invaders

E foarte greu pentru un artist să facă o piesă la comandă. E total opusul vocației de artist. Nu te-ai decis să-ți trăiești restul vieții în proximitatea sărăciei doar ca să exprimi sentimentele altei persoane. Ai făcut-o ca să te exprimi în timp ce trăiești de la o bere la alta. Să faci o piesă care-i comisionată de altcineva e un chin, pe lângă faptul că unele persoane care habar nu au cum trăiește un muzician ar putea considera asta și o formă de prostituție artistică, ceea ce nu e. „Invaders” e o piesă făcută pentru serialul Hackerville, dar mi-e greu să cred că nu a existat deja, undeva, pe ceva hard disk la Silent Strike. Poate doar ca o idee nefinalizată. Pur și simplu sună prea bine ca să fie rezultatul unui proces de muncă din obligație. Se simte asta în producție dar mai ales în vocea lui EM, care îți dă hack la suflet. 

Seek Music Familia – Hakana

Dacă nu știi ce înseamnă „hakana”, e ok, faci parte din cei 99% care sunt în ceață. Dar după o căutare pe Urban Dictionary, am aflat că e un argou care descrie ceva super fain. Cel mai mare fresh, cea mai faină situație, cea mai bună piesă. Nu e de mirare că și-au ales numele ăsta pentru prima bucată semnată de Seek Music Familia, adică NOSFE, Killa Fonic, Domnul Udo și Amuly. Singura parte nasoală e că Seek Music Familia nu a scos o compilație cu toți artiștii de la labelul lui Lu-K Beats. Poate la anul.

Amuly cu PRNY și abi - ABILLI

Amuly și PRNY, aka. „Liceenii Trap and Roll”, s-au aliat cu abi, băiatul cu papuci Gucci și mult stil italian, pentru o piesă care dovedește că generația următoare de trapperi o să rupă tot. Știi cum se zice, unde-s doi puterea crește, unde-s trei deja fac piese. Piese despre cât de faină-i viața când Dumnezeu te-a binecuvântat cu atât amar de talent. Nici ei nu se iau prea mult în serios. De exemplu, când abi vorbește despre cum ar face doi prunci pe care să-i cheme Chanel și Dior, evident, glumește. I-ar chema Gucci și Gucci Junior. Dar trap-ul e un gen de muzică fun. „ABILLI” te face să te simți ca un tânăr fără responsabilități dar cu foarte multă zeamă.

B.U.G. Mafia cu Super ED – Se ridică în aer

Piesa asta de la B.U.G. Mafia, trio-ul care a înființat rap-ul în România, e doar o mostră din ce ar putea ieși dacă ar scoate o colaborare cu toți membri Șatra BENZ, fondatorii trap-ului în România. Gândește-te că aici e doar împreună cu Super ED. Adică 1/5 din șatră, și sună excelent. B.U.G. Mafia e genul ăla de trupă care știe cum să facă o piesă de petrecere. Și, la experiența și vârsta lor, e momentul potrivit să o dea doar despre party. Sunt veterani, au succes și după toți anii ăștia, nu au motive să nu o dea tare. Cu tot cu mâinile ridicate în aer. Le-au făcut pe toate, mai puțin o colaborare cu Șatra BENZ, care ar „rupe” internetul și tot Pantelimonul.

Helen cu K1D – Wild Roses

S-a tot vorbit în anul centenarului despre românii din diaspora și cum ne cinstesc neamul prin munca depusă peste hotare. Helen nu locuiește în străinătate, dar dintr-un motiv ciudat, pe YouTube apare „BELGIUM” sub piesă. Poate pentru că „Wild Roses” a fost compusă în Belgia, dar să clarificăm un lucru o dată și pentru totdeauna: Helen e din România. Ea trăiește o tragedie universală în rândul românilor talentați. Trebuie să meargă în străinătate să fie apreciată la adevărata ei valoare. Radiourile de la noi o ignoră, cu toate că „Wild Roses” e momeală pentru audiența generală. SMH.

Alex și Tugay & Tugay și Alex – Dau o tură

Dintre toate piesele de trap experimental care au apărut în underground-ul din România în 2018, „Dau o tură” e aia care are toate elementele necesare pentru genul ăsta de muzică. Pentru că e o diferență între trap-ul experimental și ceea ce e considerat trap „normal”. Ăla experimental are de cele mai multe ori un instrumental care nu ține cont de structura piesei. Versurile sunt de multe ori absurde, fără sens, și abordează lucrurile mai neortodoxe din viața de zi cu zi. Trapul „normal”, în schimb, are o formulă clară și mesaje de valoare, stil și opulență. Din denumirea trupei Alex și Tugay & Tugay și Alex îți dai seama că nu țin cont de dogme, sunt fix între cele două valuri. Ei dau o tură lejer printre stiluri și scot ceva care e doar al lor.

Cardinal – Minolta

Cardinal e singura trupă de rock din România care te face să ai speranțe în scena asta, care ori e dominată, pe bună dreptate, de ăia mari, care au peste un deceniu de activitate, ori e plină de trupe care fac copy-paste la greu. Of course, și Cardinal are niște influențe de afară, dar la ei nu se văd atât de clar. Asta înseamnă să lucrezi la propriul tău sunet. Piesa „Minolta”, înecată în reverb, care îți dă o stare de rock psihedelic combinat cu garage, e produsă de Horațiu Șerbănescu, membru al trupei IMPEX și cel care a produs și excelenta piesă „Strawberry” de la Loungerie II. Aia a fost acum doi ani. Anul ăsta Cardinal a dat tonul în rock-ul autohton.

I O A N A – Te aștept

Inițial am crezut că piesa asta e despre un fost iubit. Plot twist, este despre viitorul. Anton Munteanu, producătorul piesei, mi-a explicat că piesa face parte dintr-o trilogie. Și trebuie să fii foarte atent la videoclipurile lansate de I O A N A ca să înțelegi ce se întâmplă. Problema e că mai trebuie să apară unul ca să fie trilogia completă. Ca în The Matrix, sau Lord Of The Rings. Ce știm sigur e că tipa din clip plătește doi oameni ca să-l facă să dispară pe fostul ei, în timp ce ea se dă cu longboard-ul în drum spre o întâlnire. E un fir narativ prea trist pentru o astfel de piesă, dar în artă orice e permis.

Valeria Stoica – Get Back

Valeria Stoica e o tipă din Moldova care în 2018 a surprins pe toți fanii muzicii indie din România. Mare tupeu pentru o tipă care cântă piese atât de sensibile. Spun asta, pentru că ai nevoie de sânge în instalație, dacă vrei să faci genul ăsta de muzică la noi. Oricum succesul nu e garantat în nici un gen, dar stilul ei, de a cânta cu o chitară și câteva instrumente în spate, aproape acustic, e tricky, pentru că ai nevoie de o anumită stare să-l apreciezi cu adevărat. Astea au fost preconcepțiile mele, pe care le-a spulberat Valeria Stoica, care trezește din nou interesul românilor pentru indie.

Dacă ți se pare că ar trebui să fie alte melodii aici, lasă un comentariu cu ele pe BECK’s ON.