După nici un an și jumătate de activitate live, formația bucureșteană The Details – primul proiect de power pop din România – a susținut 2 concerte pe scena supranumitului “cel mai cunoscut club din lume”, The Cavern Club din Liverpool, Marea Britanie...cunoscut drept clubul unde și-au început The Beatles cariera, unde erau “the house band”. De la a cânta un cover The Kinks alături de actorul principal din musical-ul oficial Kinks ‘Sunny Afternoon”, Danny Horn (acesta fiind și prieten bun în viața reală cu Sir Ray Davies, solistul The Kinks), până la a un open invitation pentru trupă din partea organizatorului de a se întoarce la orice ediție a festivalului la care au participat, experiența lor a fost una cu care România, ca exportatoare de muzică, chiar se poate lăuda. Dar și trupa în sine se poate lăuda cu reușita, aceasta plasându-i deja la un alt nivel de admirație. Primul EP semnat The Details se numește „To Charles Dickens and Back”, este valabil pe toate platformele digitale (Spotify, iTunes, Bandcamp, Soundcloud, etc.), include apariția unor muzicieni care au lucrat și cu Sir Paul McCartney, Beach Boys, Bob Dylan, Brian May, Ian Astbury, și mulți alții, și s-a bucurat de laude venite chiar de la sursa acestui gen muzical. Mai multe despre călătoria detaliilor la The Cavern Club, în cele ce urmează.
Cum ați ajuns în Liverpool și unde v-ați dus, mai exact? La ce festival?
Este vorba de festivalul International Pop Overthrow, de origine americană, cu o vechime de 21 de ani. Cel mai mare festival dedicat genului power pop, în cadrul căruia au cântat artişti precum Emitt Rhodes, The Records, The Shoes, şi s-au lansat trupe precum Maroon 5 sau Phantom Planet. Anul acesta a fost a 17-a ediție când se desfăşoară şi în Liverpool, iar susținerea celor 2 concerte pe ambele scene din The Cavern Club a fost rezultatul câtorva ani de persistență şi corespondență intensă cu organizatorul. Acest rezultat marchează un vis împlinit.
Ce ați învățat după acest turneu?
Am atins, ca trupă, un nou nivel de disciplină şi am învățat să ne descurcăm şi mai eficient în situații în care condițiile tehnice sau timpul nu sunt de partea noastră. Am cântat 2 concerte la un interval de câteva ore, pe cele două scene legendare ale clubului, cu câteva minute de change over între trupe, noi fiind singurii care aveam un setup cu tobele în față, plus alte elemente necunoscute, şi fără om tehnic pe scene. Am învățat cum să interacționăm mai bine atât unii cu alții, cât şi cu cei din jur, într-un loc străin. Am învățat ce înseamnă să cânți muzică influențată de The Beatles, unui public consumator de aşa ceva, în principal - inclusiv în fața unor spectatori care i-au vãzut pe Beatles live - chiar pe scena unde aceştia şi-au început cariera (ei au cântat doar cu 290 ori de mai multe la Cavern Club decât noi). Am învățat că ne transformăm, efectiv, când cântăm în fața publicului țintă, din a cărei energie ne hrănim incomensurabil. Am învățat că ceea ce facem nu este numai tolerat în străinătate, dar datorită întregului concept The Details, este chiar apreciat şi lăudat (veneau oameni fie din SUA, din Spania, Germania, UK, să ne felicite pentru recitaluri, am vândut tot merch-ul, etc.). Am învățat că participarea la acest eveniment a marcat atât punctul culminant în cariera live The Details, cât şi începutul unei noi perioade, unei noi abordări mintale, în ce priveşte live-ul.
Care sunt cele mai importante trăsături ale genului power pop?
Armonii vocale precise, cântece energice şi scurte, refrene catchy, chitare cu un anumit sunet - specific mărcii Rickenbacker, versuri despre relații (în general din stadiul incipient, sau despre eşecul unei relații de scurtă durată).
Dacă ați încerca să promovați power pop-ul cuiva care nu știe despre ce este vorba, cum ați face-o? Ce i-ați zice?
Aş spune că, fără să ştie, deja îi place power pop-ul. Pentru că, din fericire, acest gen a reuşit de-a lungul timpului să se infiltreze în cultura televiziunii, şi multe emisiuni cunoscute au avut melodiile de generic unele imnuri power pop. De exemplu serialul "Friends" a avut cântecul "I'll Be There For You" de la The Rembrandts, serialul "That 70's Show" avea "In The Streets" de la Big Star (varianta preluată de Cheap Trick, alți giganți ai genului), serialul "What I Like About You" avea melodia cu acelasi nume de la The Romantics, şi multe alte exemple de cross-promotion care a ținut genul la suprafață încă din anii '60 de când s-a născut. A fost plasat în tot felul de contexte în care nici nu îți dădeai seama că îți va intra în cap. Ceea ce este perfect, şi nu a deranjat pe nimeni.
Având în vedere faza asta cu ciclicitatea modei crezi că va exista un “power pop revival“?
E o întrebare foarte bună, având în vedere că termenul "revival" a fost în acelaşi timp şi nicovala care a tot zdrobit ascensiunea genului, dar şi pluta de salvare care l-a ținut relevant pentru generațiile care au urmat. Caracteristicile s-au concretizat o data cu muzica The Beatles - până la albumul "Rubber Soul"...şi trupe precum The Kinks, The Hollies, The Byrds, The Searchers au cotizat fiecare cu ornamente care să ajute definirea. Totul a culminat cu The Who, al cărui chitarist Pete Townshend a şi botezat genul Power Pop. Însă la sfârşitul anilor '60, The Beatles au luat o cotitură psihedelică încărcată cu problemele sociale are vremurilor care numai context de power pop nu erau, aşadar toată lumea a început să caute sonorități din ce în ce mai heavy, şi aşa au înfeput să domine alde Black Sabbath şi Led Zeppelin. Soarta power pop-ului a fost una tragică încă de la sinuciderea din 1969 lui Brian Jones, fondatorul Rolling Stones, ceea ce a marcat sfârşitul perioadei de cântece mai pop ale trupei. Eric Carmen a avut un oarecare succes la începutul anilor '70 cu trupa sa The Raspberries, în paralel cu trupele Big Star şi Badfinger (prima trupă semnată şi produsă de The Beatles pentru casa lor de discuri Apple Records). Însă faptul că lumea nu mai voia ceva influențat de prima perioadă Beatles a afectat vânzările şi a atras management escroc, ceea ce a dus la intrarea în anonimat şi faliment a primului one-man band Emitt Rhodes, la sinuciderea chitaristului fondator de la Big Star, Chris Bell, la sinuciderea a doi membri (la interval de o lună) fondatori din Badfinger. La sfârşitul anilor '70, trupe precum Cheap Trick, The Knack, Tom Petty & The Heartbreakers, şi continua evoluție ca producător a lui Todd Rundgren, a reuşit să readucă power pop-ul în atenția publicului consumator de muzică. Chiar dacă din nou a şchiopătat puțin după valul de trupe punk, multe au amestecat cele două genuri şi a apărut subgenul New Wave, cum ar fi Blondie sau The Cars (responsabili pentru al doilea videoclip difuzat vreodată pe MTV), deci un revival sub altă formă. Din nou, din cauza fluxului de videouri pe MTV şi legătura strânsă a muzicii cu moda, s-a pus accentul pe heavy metal şi hair/glam metal, pe staruri pop precum Madonna, Sting, pe disco, şi iar a fost secetă în tabăra sărăcuțului power pop. După explozia grunge-ului la începutul anilor '90, artişti precum Jellyfish, Matthew Sweet şi Teenage Fanclub, prin incluziunea lor în Billboard Top 200, au reuşit să readucă genul în atenția publicului larg şi încet-încet trupe din zona alternative/indie/emo (Weezer, Jimmy Eat World, R.E.M., Blink-182, etc.) au adus un nou revival împrospețitor genului. În prezent, trupe ca 5 Seconds of Summer, The Jonas Brothers, şi folosirea unor imnuri power pop în filme cu outreach mare (toate coloanele sonore de la Avengers şi filmele Marvel sunt pline de Raspberries, George Harrison, şi mulți alți grei ai genului) fac ca power pop să fie genul care a reuşit să se ridice la suprafață de cele mai multe ori, indiferent de ce sonorități prevalau în deceniul respectiv. Toate datorită revival-ului. Genul e mereu pregătit să vină la putere, apoi iar să facă loc altuia, şi tot aşa. Deci e şi cel mai politicos, şi cel mai sigur plăcere. Aşa cum orice părinte ar vrea să fie prietenul fiicei lor.
Zi-mi cele mai relevante 3 albume de power-pop cu care ar trebui cineva să înceapă să descopere acest gen, și dacă există vreun film documentar bun sau vreo carte bună despre gen?
Am încercat să mă gândesc la cel mai bun album din fiecare deceniu (toate 4 de la The Raspberries, scoase în 2 ani şi jumătate, între '72-'74, singurele 2 albume Phil Seymour din '80 şi '81, Jellyfish cu "Spilt Milk" din 1997) dar dacă pot fi şiret, aleg cele 3 compilații Poptopia, care au ales cele mai bune piese ale anilor '70, '80, şi '90...compilații care m-au ajutat şi pe mine să încep frumoasa aventură de a compune şi a afla mai multe despre gen. Există şi o carte de John Borack numită "Shake Some Action" cu un top 200 albume power pop, explicate şi comentate de creatorii acestora...are tot ce trebuie. Filme documentare, vă recomand Nothing Can Hurt Me: the Story of Big Star, The Beatles: Eight Days a Week, George Harrison: Living in the Material World (de Martin Scorsese), Rolling Stones: Crossfire Hurricane, The Wrecking Crew, şi unul care abia a apărut, Echo in the Canyon.
I would anything for power pop but I won’t do...what?
Hahaha. But I won't **** ****.
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.