The Killers aniversează 10 ani de la lansarea celebrului lor album "Sam's Town"

Acum aproape 10 ani, atunci când i-am văzut pe cei de la The Killers pentru prima dată la Rock Werchter am zis, da, se vede că sunt americani. Cumva cam toate trupele care vin de peste ocean au un vibe diferit de cele europene. Alt sound, mult mai relaxați parcă și obișnuiți cu concerte gigantice și cu producții de scenă mult mai elaborate și de fiecare dată impecabile.

Începutul de august 2016 ne aduce vestea că în toamnă vom avea parte de o ediție aniversară (de colecție) a albumului "Sam's Town" al celor de la The Killers și asta în așteptarea unui nou material din partea lor după ce Brandon Flowers s-a concentrat în ultimii ani pe cariera sa solo.

Lansat pe 2 octombrie 2006, cel de-al doilea album al celor de la The Killers a ajuns pe locul 1 în UK și pe doi în US, câștigând în 2007 și premiul "Best International Album" la Brit Awards. În decembrie 2009 albumul "Sam's Town" primește recunoașterea deplină și din partea fanilor de la ei de acasă după ce este votat de aceștia pe locul 1 într-un top al celebrei reviste Rolling Stone, top numit "the best underrated album of the dacade". De altfel, cei de la Rolling Stone Magazine aveau să recunoască că au făcut o mare greșeală atunci când, la lansarea albumului în 2006, i-au acordat două stele din cinci și i-au făcut o recenzie complet nefavorabilă. Cel mai cunoscut cântec de pe album este "Read My Mind" de ascultat mai sus.

Revenind la ediția aniversară a albumului "Sam's Town", dacă vrei să ai în colecția ta un vinil unic care vine la pachet cu alte "bunatați", ai posibilitatea să faci o precomandă aici, până la lansarea oficiala din toamnă.

Despre un nou album (al cincilea) au vorbit de curând atât Brandon Flowers cât și Ronnie Vannucci spunând că acesta va veni sigur până la mijlocul lui 2017. Cât despre apariții live, deocamdată The Killers au câteva concerte la ei acasă în State, două chiar în orașul lor Las Vegas cu ocazia aniversării despre care vorbim aici. Cu siguranță atunci când va veni noul album vor reveni și în festivalurile din Europa, sper eu în vara viitoare. Dacă nu i-ai văzut pe The Killers, nu-i rata - sunt absolut perfecți - mai ales live!

Surse foto: 1, 2.

Acest articol nu are comentarii. FII TU PRIMUL

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.