Surpriza mea din 2008
În 2008, la a doua mea vizită la Rock Werchter Festival în Belgia, aveam parte de o întalnire cu unele trupe pe care nu le mai putem vedea astăzi în festivaluri. Cântau atunci R.E.M., Moby sau The Verve într-un linup de vis, așa cum e în fiecare an la festivalul belgian de lângă Bruxelles.
Însă, poate cea mai mare surpriză pentru mine venea de la o trupă pe care o auzisem doar printre rânduri la vremea respectivă: Sigur Ros.
Arcușuri pe chitară?! O limbă total necunoscută, dar care parcă spunea totul?! Așa am recepționat pentru prima dată muzica islandezilor, pe care aveam să-i mai văd live în două rânduri. Gândeam atunci "Oare când vor cânta vreodată în România?" sau "Cum ar fi să...?"
2016 e anul în care, în sfârșit, îi poți vedea pe Sigur Ros chiar aici, acasă, la Electric Castle!
Porniți deja în turneul lor de vară, cu un spectacol de muzică și lumini cu mult peste ce am văzut eu în 2008, Sigur Ros au și muzică nouă pregătită pentru tine (prefațând noul lor album), iar vizual nu cred că sunt multe concerte în momentul ăsta care să rivalizeze cu producția lor.
Uite aici o mostră de acum câteva zile de la Primavera Sound Festival din Barcelona:
Activi din 1994, islandezii de la Sigur Ros sunt considerați, alături de Bjork, cei mai importanți muzicieni din valul de post-rock nordic din anii '90: o trupă cu 7 albume de studio, ultimul în 2013 numit "Kveikur".
Aparent ceva mai greu de digerat, mai ales pentru alegerea lor de a cânta în limba islandeză, baieții de la Sigur Ros pare că nu au nevoie de cuvinte pentru a se face ințeleși, într-o lume muzicală dominată de engleză. E drept că după concertul lor pleci cu o întrebare în minte: "Oare ce spuneau cuvintele lor?"
Singura variantă de răspuns ar fi să învățăm islandeza ceea ce... nu pare foarte la îndemână :) Până atunci, bucură-te de muzică și ia-ți bilet la EC: electriccastle.ro/tickets
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.