Nu știu de voi, dar eu încă mai țin minte când Nokia era numele cel mai căutat pe piața telefoanelor mobile. Înainte de era smartphone, de Iphone sau Samsung, cele mai cool mobile veneau de la compania finlandeză și era bătaie mare să pui mâna pe un astfel de gadget. Și, dacă ești un cunoscător, atunci îți mai amintesc un nume: Snake...mmmm. Oare câte ore ai petrecut și tu încercând să crești râma aia? :)
Nokia nu renunță
Timpurile s-au schimbat, iar Nokia n-a mai ținut pasul cu giganții din America sau Asia. Nici parteneriatul cu Microsoft și nici modelele Lumia nu au impresionat. Dar iată că nordicii trăiesc și sunt pregătiți să ne ofere o nouă alternativă la decizia și așa foarte grea de a ne alege un smartphone. Și cu ce ne tentează acum finlandezii?
Android e cartea câștigătoare
Nu există multe informații până acum despre viitoarele produse de la Nokia. Știm doar că un smartphone se numește, momentan, D1C și că, la prima vedere, nu va impresiona cu specificațiile sale. Va avea un chip Snapdragon 430 de 1,4 GHz și 3 GB RAM. Cea mai bună veste este însă trecerea la Android 7.0 Nougat, lucru ce îi va bucura pe fani. Nu sună rău..dar nici foarte bine nu? Stai liniștit, nu e tot.
Partea tare acum vine
Câteva informații apărute în presă arată că Nokia are în lucru un model destinat să se bată cu cele mai tari device-uri de pe piață. Sub numele de Nokia C9, se pare că va folosi procesor Snapdragon 820, display OLED 2K, design metalic, rezistență la praf și apă și android 7.0 Nougat. Mai mult, varianta mai mare va veni cu o cameră de 22.6 megapixeli. Altă viață nu ? Încă nu știm exact dacă toate informațiile sunt reale sau când e programat să apară noul smartphone, dar te vom ține la curent imediat ce aflăm noutăți.
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.