Google s-a ţinut de cuvânt şi a demarat procesul de testare a aşa-numitelor Instant Apps pentru Android, prin care este oferit acces imediat la unele aplicaţii atunci când apeşi pe un URL, fără să mai fie nevoie de descărcarea întregii aplicaţii.
Compania a încheiat în acest sens parteneriate cu câţiva dezvoltatori, respectiv BuzzFeed, Wish, Periscope şi Viki.
Ceea ce face serviciul Instant Apps este să mărească viteza cu care utilizatorul foloseşte o anumită funcţie dintr-o aplicaţie, de exemplu să plătească locul de parcare într-un oraş pe care nu l-a mai vizitat până acum. Google a ţinut să precizeze că Instant Apps reprezintă un upgrade al actualei Android App, şi nu o aplicaţie separată. Este o îmbunătăţire construită pe acelaşi cod-sursă, iar Google a formulat o serie de recomandări pentru dezvoltatorii care se vor ocupa pe viitor de Instant Apps.
Testarea iniţiată de Google va măsura atât feedbackul utilizatorilor, cât şi reacţia de răspuns pe care o oferă aplicaţiile incluse în acest proces.
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.