Echipa României de robotică sau magia tehnologiei

1

Nu este un secret că, atunci când vine vorba de creativitate și inovație, românii au cu ce se mândri, iar cel mai bun exemplu îl constituie echipa României de robotică. Băieții noștri au ocupat poziția a doua la ultimele două ediții ale Campionatului Mondial, fiind mereu la un pas de premiul cel mare. Dacă vi se pare că e ușor, apoi trebuie să știți că în lume există peste 25.000 de echipe, iar pentru a ajunge la ultima fază a turneului, trebuie să treci de alte competiții dure. Dacă te califici urmează marea finală, acolo unde 64 de echipe pun la bătaie tot ce au mai bun și vin cu tot felul de inovații spectaculoase. Așa că aceste două clasări sunt o adevărată minune, mai ales în condițiile în care lucrează acești băieți.

Curios să arunc o privire în spatele cortinei, am luat legătura cu Ionuț Panea, coordonatorul echipei, omul fără de care, probabil, aceste rezultate n-ar exista. Zis și făcut, într-o vineri seara am pășit în „centrul de comandă” din cadrul Politehnicii, hub-ul de robotică, în realitate un hangar în care se petrece „magia”. 

La prima vedere, părea că am nimerit într-o tabără plină de elevi gălăgioși. Sala mare nu este încă amenajată total așa că în toate colțurile găsești aruncate o mulțime de cutii, de piese de schimb, câte un roboțel mai vechi sau un viitor prototip, tot felul de ustensile etc. Prin tot acest haos, era o forfotă totală. Băieți și fete, nu mai mari de 14-15 ani mișunau de colo-colo, fiecare dornic să își aducă contribuția la prdiversele proiecte. Peste tot vedeai fețe tinere aplecate în fața laptopurilor care rulau tot felul de coduri de programare sau fișe de design, care mai de care mai futurist. Un grup numeros era strâns în jurul unei mese pline de tot felul de piese și ustensile necesare asamblării unui robot, supervizat de ochiul vigilent al lui Ionuț. „Aceștia sunt voluntarii, tinerii elevi și liceeni care vor să învețe ceva nou și care simt că pot aduce ceva în plus echipei” îmi aruncă el peste umăr, în timp ce privește, cu o urmă de mândrie, munca depusă de puștani. Ionuț nu are mult timp mult și, după câteva indicații date tinerilor ucenici, mă pasează „ghidului” meu, Radu, înainte de a se apuca de meșterit la câteva piese vitale (sau cel puțin așa îmi place să cred). Primul turneu de calificare la viitorul Mondial este la sfârșitul lui ianuarie, în Coreea și timpul nu e prietenul nimănui. „Nu e problemă, noi mereu terminăm în ultimul moment” mă asigură Radu, calm, în timp ce mă trage deoparte. Îmi promit că voi reveni la Ionuț, dar momentan îl las la treabă iar eu mă las pe mâna lui Radu și Ducu, ultimii doi componenți de bază ai echipei care a scos atâtea rezultate remarcabile.

Amândoi au 17 ani, programarea e pasiunea care le consumă timpul de dimineață până seara, este practic viața lor și amândoi afișează siguranța celui care știe că munca lui este una de valoare. Radu, de exemplu, programează din clasa a3a și acum lucrează la un proiect special: primul robot social autonom cu sistem de Inteligență Artificială în limba română. Sună complicat nu ? Ei bine, acest roboțel este doar fructul pasiunii celor doi puști, nu este conceput pentru niciun concurs, este doar o idee cool care a luat contur și acum se transformă în realitate.

Roboțelul nu arată ca în filmele de prezentare pe care le vezi la japonezi, dar te asigur că munca din spatele lui este un lucru impresionant, mai ales că e conceput din piese vechi luate din alte sisteme (Kinect este inclus, lucru ce mă amuză). Radu și Ducu mă asigură că robotul va putea să recunoască interlocutorul și își va ajusta limbajul și răspunsurile în funcție de acesta. În plus, dacă va fi pe modul autonom,  va fi capabil să ia decizii în funcție de informațiile colectate din jur, dar vei putea să și îl controlezi total cu ajutorul unei aplicații pe tabletă. Comunicarea se va putea realiza scris, cu ajutorul tabletei sau verbal, pentru că nu va lipsi un sintetizator de voce și robotul ne va vorbi în română. Și asta e doar începutul. Nu știu de ce dar mintea îmi zboară puțin la Skynet (deh, sunt un bătrân) dar mă abțin să mă fac de râs și nu îi întreb dacă au văzut Terminator.

Nu e de mirare că cei mai mulți dintre foștii sau actualii lor colegi sunt deja „antamați” de marile universități din SUA și același parcurs îl vor urma și cei doi. Ducu are oferte de la NYU, dar nu se grăbește, vor mai veni și altele. Radu momentan se gândește doar să intre la Politehnică, dar sunt sigur că nici el nu va mai pierde mult timp pe tărâm dâmbovițean. Ca mulți dintre tinerii noștri cu potențial, care doresc să inoveze, care vor să își lărgească orizonturile și să producă ceva cu adevărat nou, se văd obligați să își pună energia și viziunea în serviciul altora.

Din discuțiile pe care le am cu ei, îmi dau seama că sistemul de învățământ românesc a rămas încremenit în vremurile „socialismului multilateral dezvoltat” din care nu vrea să iasă. Nu are rost să intrăm aici în detalii, dar cu atât mai mult sunt de apreciat rezultatele lor cu cât sprijinul a fost sublim, dar a lipsit cu desăvârșire. Nu e ușor să te bați cu echipe sprijinite de giganți ca Google sau Ford, în timp ce la noi sponsorii se numesc mama și tata. Aș fi vrut să spun că m-a surprins când am aflat că o parte din firmele românești (nu le dau numele deși am fost tentat) au ales să sponsorizeze echipe din afară și pe ei i-au ignorat total, dar mă așteptam la o astfel de atitudine. Că așa e la noi.

Revenind la roboți, Ducu și Radu mi-au mai prezentat două modele asamblate special pentru concursuri. Fun fact, cel care a luat locul doi anul trecut, poate arunca o minge la coș. Am zis că data viitoare voi accepta provocarea, să vedem care pe care. Probabil că eu sunt mai ruginit ca el, dar speranța moare ultima.

Cum timpul zboară când te simți bine, nici nu mi-am dat seama că le-am răpit băieților o bună parte din seară, iar roboții nu se fac singuri. Îi las la treabă, mai ales că pe lângă ei roiesc cei mai mici, dornici de a „învăța” de la veterani. Printre ei am remarcat și o pereche adorabilă de fetițe, surori gemene, care, la doar 11 ani, deja promit mult. Dintre ei se va alege viitorul echipei, după ce Ducu și Radu vor pleca. Cu puțin noroc, poate și viitorul nostru, cine știe.

Acest articol are 1 comentariu. VEZI COMENTARIILE
Cristian Nemeti
Ok

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.