Unul dintre hiturile verii lui 2011 ajunge, în sfârşit, pe Xbox One. La peste cinci ani distanţă de lansarea lui pe Xbox 360 şi Steam, Bastion îşi va trăi propriile aventuri şi pe Xbox One, începând cu 12 decembrie. Partea bună e că, fiind luna cadourilor şi a frumoaselor sărbători de iarnă, acest joc indie va putea fi descărcat gratuit pe Xbox One până la 1 ianuarie 2017. Ba mai mult, cei care deţin jocul pe 360 îi pot face un upgrade gratuit pe Xbox One până în prima zi a lunii ianuarie.
Versiunea de Xbox One cuprinde jocul de bază şi DLC-ul Stranger's Dream. Bastion este un titlu action role-playing, punând la dispoziţia jucătorului un gameplay izometric, o coloană sonoră minunată şi o poveste memorabilă.
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.