Și a fost prima zi de școală! Și au fost multe fotografii, și a fost mult trafic, și au fost nostalgii despre cum ne chinuiam să scriem caligrafic “Temă pentru acasă”…
Sincer, prea fericiți nu eram în prima zi de școală, decât poate de revederea colegilor. Iar nici atunci și nici acum nu ne-au inspirat clădirile cam gri ale școlilor românești, care ideal ar fi să arate mai creativ.
Cei mai fericiți elevi din țară trebuie să fi fost însă cei din Sibiu. Și asta nu pentru că au aflat vreo veste mai specială despre prelungirea vacanței de vară, ci pentru că 6 școli și licee ale orașului și-au întâmpinat “ocupanții” cu 17 opere de artă urbană cool, semnate de artiști români și internaționali, care te fac să stai de drag în curtea școlii și să privești la ziduri.
Arta urbană scrisă pe pereții școlii
Totul s-a întâmplat în ultima săptămână de august, în cadrul Sibiu International Street Art Festival, când fiecare dintre cei peste 20 de artiști plastici și-au adjudecat câte o fâșie de școală sau vreun calcan și și-au ilustrat colorat povestea. Este pentru a doua oară când școlile orașului își schimbă fața datorită întâlnirii cu artiști de care sigur ai auzit: Kitră, Orion, Pisica Pătrată, Saddo, Pren, Sweet Damage Crew, Treipic sunt doar câțiva dintre ei. Li s-au alăturat Fikos, din Grecia, și Francisco Camilo, din Portugalia – nume bine cunoscute pe scena urbană internațională.
În loc de mâzgăleli timide, povești bold, ce inspiră
Cele 17 lucrări au fost pretextul pentru Primul tur de artă stradală din România, pe bicicletă, pedalând de la o școală la alta pe străzile Sibiului, pentru a admira operele terminate sau pe artiștii care încă mai lucrau la ultimele detalii.
Faci turul aici:
În locul vânătorii celor care îndrăzneau să mâzgălească zidurile care nu-ți inspirau mare lucru, aceste povești bold, cu viziune, fac din spațiul școlii unul în care creativitatea = libertate. Și vorbesc despre arta urbană care transformă pozitiv un spațiu, îl face să ne inspire pe noi toți cei care interacționăm cu el chiar și dintr-o privire.
Abia așteptăm ediția 2017 a Sibiu International Street Art Festival. Pe pagina de facebook a festivalului găsești povestea fiecărei lucrări și mai multe filmulețe din making-of-ul artistic.
Sursă fotografii: prin Sibiu International Street Art Festival
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.