Anul acesta am descoperit două refugii în munții patriei care ne fac să o luăm mai cu entuziasm la pas pe cărările dintre brazi. Cabanele pe care le știam, din studenție, nu erau chiar cele mai atractive la capitolul rămas peste noapte…
Primul, Refugiul Călțun, este în inima munților Făgăraș , la 2.160 de metri altitudine, privind către vârful Negoiu și jucându-se cu soarele. Pare un OZN mai mic, aterizat între creste. Este creația arhitectului Marius Miclăuș, care astfel a reușit să fie autorul celei mai înalt amplasate structuri, consturită din CLT – cross laminated timber (material sustenabil) – din centrul și estul Europei.
Are 19 locuri de dormit pentru turiști și trei locuri pentru salvamont, iar foile de tablă vopsită ale exteriorului se integrează perfect printre lichenii și pietrele din jur.
Cel mai dificil a fost însă felul în care a ajuns pe creste refugiul, cu elicopterul.
Cel de-al doilea, Refugiul din Tomești, Harghita, face parte dintr-un plan mai complex al administrației locale (Consiliul Județean Harghita și Ministerul Dezvoltării Regionale și al Turismului). A fost construit în 2011, proiectul este semnat de Blipsz Architecture, iar în zonă urmează să mai apară alte astfel de refugii.
Arată asemenea unei gospodării țărănești, cu șură și vatră. Și cu siguranță dealurile Harghitei arată magic în lumina toamnei, chiar și dintr-un sac de dormit pe platforma refugiului. :)
Sursă fotografii: prin arh. Marius Miclăuș (Archaeus) și Blipsz Architecture
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.