NVIDIA a prezentat zilele trecute la Bucureşti noile plăci grafice construite pe arhitectura Pascal: GeForce GTX 1080, GTX 1070 și GTX 1060. Destinate în primul rând gamerilor cu dare de mână, preţurile fiind între 1.000 şi 4.800 de lei, aceste plăci au fost concepute în special pentru viteză şi grafică mai bună. Faţă de arhitectura anterioară, Maxwell, Pascal imprimă o putere de procesare mai mare, o lăţime de bandă a memoriei mai mare şi o eficienţă energetică mai mare, potrivit NVIDIA.
Disponibile în magazinele partenere, Altex, cel.ro, eMAG, evoMAG, Mediagalaxy şi PCGarage, plăcile grafice sus-menţionate sunt recomandate în special pentru aplicaţiile de realitate virtuală, precum şi jocurilor care au nevoie de o putere de procesare foarte mare.
În acest moment, aceste plăci video de la NVIDIA sunt considerate Holy Grail de către orice gamer, ele neavând încă un competitor serios.
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.