NEW RELEASES IANUARIE 2017 (2)

Lista albumelor lansate pe începutul de an continuă cu câteva nume de care cu siguranță vom mai auzi. Câteva mostre de muzică ce acoperă stiluri și vibe-uri diferite ne țin în priză și anunță un an productiv.

ROSE ELINOR DOUGALL “Stellular” – 27 ianuarie 2017

Mark Ronson este cel care o descoperea pe Rose acum ceva mai bine de 10 ani. Fosta solistă a trupei Pippetes vine cu un nou material solo după o pauză de șapte ani și propune un mix de sound-uri combinate: post-punk, jazz și synth pop la un loc, cu o voce care merită atenția noastră.

SOHN “Rennen” – 13 ianuarie 2017

Al doilea album Sohn, ceva mai lucrat ca primul lor material, a putut fi auzit parțial și la noi la Summer Well așa că deja esti familiar cu câteva dintre cântecele de pe el. Asta firește dacă ai ajuns la festivalul de la Buftea. Albumul cel nou are ritm, pornește mai greu, dar se dezvăluie frumos spre finalul său și îl prezintă pe Taylor în full force vocal, cam ca în live. De ascultat pe îndelete de mai multe ori.

ED SHEERAN “Castle on The Hill” – 6 ianuarie 2017

Ed Sheeran aduce pentru începutul anului un single numai bun de ascultat dacă vrei un lift up de început de zi. Un fel de imn, o poveste cântată despre Ed și ale lui începuturi, o poveste în care te poti regăsi foarte ușor. Îmi place, sună bine și abia aștept albumul.

GORILLAZ “Hallelujah Money” – 19 Ianuarie 2017

Vocea lui Benjamin Clementine, câștigător de Mercury Prize, suprapusă peste lumea misterioasă a celor de la Gorillaz sună și arată cu adevărat magic și anunță un album cu multe colaborări interesante. Probabil una dintre cele mai așteptate reveniri ale lui 2017, Gorillaz promit să ne reconecteze la realitate cu noul lor material care vine în săptămânile următoare.

Sursa foto: 1.

Acest articol nu are comentarii. FII TU PRIMUL

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.