Luna aprilie e plină de lansări interesante, însă o să mă rezum în această ştire la un joc care a văzut deja lumina zilei în martie şi care a stârnit o serie de controverse în mediul online.
Tom Clancy’s The Division
Este vorba de Tom Clancy’s The Division şi, mai ales, despre ultimele noutăţi. Până acolo însă, dacă nu ai apucat să joci încă acest titlu, ţi-l recomand cu drag pentru că are de toate pentru toate gusturile. E un shooter, cu elemente RPG şi o poveste uşor trasă de păr, dar – hai să zicem – credibilă într-o oarecare măsură.
Îl poţi juca singur sau împreună cu alţi trei amici sau te poţi chiar încumeta să intri în zona destinată multiplayer-ului, unde loot-ul este mult mai bun, dar drumul până la el e presărat cu pericole mult mai mari. Nu vreau să dau spoilere pentru cine nu a apucat încă să vadă despre ce e vorba şi nici să isc o polemică pe această temă. Vreau să mă rezum strict la ultimele noutăţi legate de jocul care a răsturnat toate aşteptările, care a vândut cele mai multe copii în 24 de ore de la lansare decât oricare alt titlu din istoria Ubisoft şi care a ajuns cel mai popular joc de pe Xbox One, surclasând Call of Duty: Black Ops 3.
Falcon Lost
Pe 12 aprilie, The Division va primi o actualizare impresionantă, în care va fi inclusă, între altele, o nouă incursiune – pe care o vei putea încerca fie în Hard Mode, fie în Challenge Mode, deşi, din proprie experienţă cu alte misiuni zilnice, îţi recomand ca prima dificultate să o încerci singur, iar la a doua să chemi întăriri. Update-ul mai cuprinde seturi de echipament, posibilitatea de a face schimb cu prietenii cu diverse obiecte, misiuni periodice şi altele.
Revenind însă la noua incursiune, care se numeşte Falcon Lost şi va avea loc într-o locaţie cu totul nouă, doi dintre membrii echipei de dezvotatori – lead designer-ul Matthias Karlson şi economic designer-ul Andrada Greciuc – spun, într-un podcast, că această parte a jocului li s-a părut atât de grea, încât n-au reuşit încă să-i dovedească pe inamici. Sigur e vorba aici de ultima dificultate, Challenge Mode. Totuşi, dezvoltatorii promit un loot high-end pe măsură şi ne sfătuiesc să nu ne bazăm numai pe arme şi pe abilităţi atunci când intrăm în luptă, ci să ne războim tactic pentru că inamicii au câteva secrete...
Crezi că eşti pregătit să faci faţă inamicilor în incursiunea Falcon Lost?
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.