Veste mare pentru gameri: în curând jocurile de Playstation 4 vor fi disponibile și pe PC

Playstation Now va realiza minunea și îți va permite să te bucuri de jocurile favorite și pe PC. Te întrebai cum s-ar vedea „clasice” precum Uncharted 4 sau viitorul God of War pe calculatorul tău de ultimă generație, în care ai investit atâta pentru a beneficia de cea mai tare grafică? Ei bine, cineva acolo sus, la Sony, te aude iar rugăciunile ți-au fost ascultate. Dacă nici asta nu te va convinge să scapi de consola veche și să iți iei un Ps4, atunci nimic nu o va face. :)

De pe PS4 pe PC

Pentru 15 sau 20 de dolari lunar, PS Now te va lăsa să te bucuri din plin de jocurile dedicate PS4 și pe calculator. Sony a găsit un sistem diferit de cel folosit de Microsoft pentru Xbox Game Pass. Astfel, în loc să instalezi jocul pe consolă și de acolo, eventual,  pe calculator, practic totul se va petrece pe serverele Sony, iar tu vei fi informat printr-un video că poți să te pui la joacă. Tot ce trebuie să faci e să plătești subscripția lunară.

Jocurile de PS4 vor fi disponibile „în acest an” și cei de la Sony n-au anunțat încă niciun titlu, dar suntem siguri că nu va lipsi niciun nume „greu” din listă.

Photo Credits: 1, 2

Acest articol nu are comentarii. FII TU PRIMUL

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.