Radiohead anunță un nou material pentru luna iunie

"Ceva ce n-ați mai auzit până acum"

"Ceva ce n-ați mai auzit până acum" așa descrie Brian Message, managerul celor de la Radiohead, noul material al trupei pregătit pentru lansare în luna iunie. Anunțul referitor la un nou material a venit ca o surpriză totală așa cum s-a întâmplat și cu ultimele două albume ale trupei "In Rainbows" și "King of Limbs". Pe noul material se pare că își vor face loc și câteva cântece nelansate oficial până acum, cântece rămase în "pending" de pe ultimele două albume.

Nu știm încă titlul noului album, dar știm că îi putem vedea pe cei de la Radiohead într-unul dintre concertele programate începand cu 20 mai la Amsterdam, concerte care se întind pe parcursul întregii veri și au loc în mai toate marile orașe din Europa. Nu, nu o să-i vedem la noi pe Radiohead dar avem variante: Paris, Londra, Barcelona sau Lisabona (festival sau concert). Noi am alege "Primavera Sound Festival" la Barcelona sau "Nos Alive Festival" la Lisabona. Că doar e vară nu?

Atât Tom Yorke, cât și Jonny Greenwood revin astfel la varinta de concert și album împreună cu colegii lor din Radiohead, după ce au apărut în variantă "solo" în mai multe ocazii din 2011 și până azi, fiecare cu mai multe proiecte sau producții pe langă trupa "de casă".

Ascultă aici "Lotus Flower" de pe "King of Limbs" ca să-ți vină cheful de Radiohead!

Iar dacă vrei bilete, grăbește-te, cele de la Londra s-au vândut în două minute și nici la celelalte concerte nu se vor mai găsi pentru multă vreme.

Acest articol nu are comentarii. FII TU PRIMUL

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.