I remember it well...Damien Rice la Moscova

E-n regulă dacă vă vorbesc câteva minute despre o scurtă călătorie în altă lume, dar care e cumva foarte asemănătoare cu lumea noastră? Rusia e ca un fel de Black Lodge/White Lodge din Twin Peaks. Tragi perdeaua roșie și ești într-o lume paralelă, dar incredibil de asemănătoare cu a noastră, la atât de multe aspecte. Bine, comparația cu Black Lodge e clar exagerată, în Rusia nu-s atâtea forțe întunecate, cel puțin nu la vedere, dar e la fel de halucinant și clar nu știi ce fel de om mai ieși de acolo. 

Ne-am întâlnit la muzeu

A fost exact așa cum mi-am imaginat că ar fi o întâlnire pentru prima dată cu cineva pe care îl cunosc de mult, pe care îl ascult de mult. Cineva alături de care, vorba aia, am crescut, am râs și am plâns (mai exact, pe muzica lui): a fost jenant, emoționat și cumva suprarealist, că doar eram la Garage, muzeul de artă contemporană din Moscova. M-a întrebat dacă am avut locuri bune la concert și dacă am vizitat muzeul deja, era o expoziție cu picturi din Congo la etaj. 

Concertul de pe 30 mai în sine își are locul într-un muzeu al clipelor irepetabile din viețile noastre. Am mai avut plăcerea în Belgia, la Werchter, în 2015. Atunci s-a lăsat cu ochii umezi, deci așteptările erau mari.

Într-o sală plină de butaforie, ce face parte dintr-un complex comercial și mai plin de butaforie, în care copia copiei kitsch-ului e la putere, Damien Rice reușește să reducă totul la o simplitate fantastică. Omul și chitara lui. Și cu doar un roadie alături, care să aibă grijă de cele trei reflectoare de pe scenă și de sticla de vin. Chitara și-o cară singur. Simplitatea asta reușește din nou ce multe trupe mari nu pot atinge nici cu o echipă formată din sute de oameni și camioane de echipament.

Rusia se aseamănă destul de mult cu sala de concert

E plină de butaforie, de kitsch, de treabă făcută de mantuială, lucruri inutile și tot reușește cumva să se facă plăcută, printr-un vin bun, un miros puternic de liliac după ploaie sau, pentru cei mai norocoși dintre noi, prin Damien Rice.

Despre motivul vizitei, artistul a fost sincer încă de la primele cuvinte schimbate cu publicul. O minune cu sculele scoase din priză, un concert apărut din dorința lui Rice de a face Transiberianul cu trenul - o vacanță în care parcă era păcat să nu se strecoare și două concerte, dacă tot era omul pentru prima dată în localitate. Unul la Sankt Petersburg, unul la Moscova. S-au cântat piese necântate de mult, unele la a doua sau a treia cântare live de până acum, s-a povestit cum n-am mai auzit nici măcar la alte concerte ale irlandezului, cunoscut pentru astfel de cadouri cu multe cuvinte făcute publicului, între piese. 

Despre dragoste, conversația cu sine, depresie și sex, despre femei și bărbați

La Cannonball, pe care am scăpat o lacrimă la concertul trecut, a abandonat până și microfonul și a venit spre noi, sunând de parcă îți cântă acasă, în sufragerie. Aplauze, multe. Și o căldură care l-a chemat înapoi. A venit la bis, s-a scuzat față de artistul local din deschidere care nu prea a avut noroc de mult public și l-a invitat pe scenă pentru una dintre cele mai sfâșietoare variante de Hallelujah care mi-au ajuns la urechi. 

Întreg actul artistic a fost sub semnul lui Cohen, de fapt - înainte de a se urca pe scenă, am ascultat un întreg album de-al regretatului. La Volcano, a treia piesă de la bis și care părea să anunțe că vraja se apropie de sfârșit, a spus că ar fi preferat un loc mai intim, care sa-i permită să se simtă și mai aproape de noi. Așa că ne-a invitat pe scenă, unde am fost împins de un prieten interior pe care nu-l știam acolo. Ne-a învățat pe fiecare partea lui din cântec și am mers împreună până la final. Finalul cântecului, căci apoi i-a cerut un tirbușon partenerului sau de călătorie rusească, a desfăcut sticla de vin roșu de lângă chitară și a spus cuvintele pe care le asteptam încă de la primul bilet cumpărat la un concert Damien Rice. 

Sau chiar și mai devreme de asta, când am auzit prima oară piesa: "Cheers Darlin". Cu tremurat. Am încercat sa-i mulțumesc apoi, când l-am întâlnit la muzeu. Și am sfârșit invitându-l în România. Poate la anu'.

S-a cântat așa:

  1. My Favourite Faded Fantasy
  2. Elephant
  3. Cannonball
  4. Eskimo
  5. Rootless Tree
  6. Amie
  7. What If I’m Wrong
  8. The Greatest Bastard
  9. Crimes
  10.  The Professor & La Fille Danse
  11.  The Box
  12.  Delicate
  13.  The Blower’s Daughter
  14.  Hallelujah
  15.  Volcano
  16.  Cheers Darlin’
Acest articol nu are comentarii. FII TU PRIMUL

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.