Ce-am înțeles noi din "Batman v Superman"

Sursă poză


Fani fiind, am ajuns și noi la avanpremiera filmului. Așteptările ne erau undeva aproape de tavan pentru că, pe lângă epicul versus din comic, pe care cred că toată lumea îl aștepta, filmul urma să introducă și un univers extins al DC. În sfârșit, DC încearcă să prindă din urmă MARVEL, care deja este într-o fază mult mai avansată!

Revenind, Batman v Superman avea toate premisele să fie acel prim pas important în construcția universului cinematic DC.

În mare, ce se întâmplă...

Pentru cei ce încă nu s-au prins ”Batman v Superman” este un film ”Batman”. De aceea totul s-a cam învârtit în jurul lui și a mood-ului overal al întregului film, de la imagine la sunet. Tot de aia, multe dintre personaje nu au fost sau nu au avut timp să aibă o construcție ceva mai complexă.

Singurul personaj mai bine conturat este Superman/Clark Kent, dar asta pentru că Batman v Superman continuă firul pornit de ”Man of Steel”. În  finalul lui ”Man of Steel”, Metropolis este ca după un război atomic, deci, multe victime printre care și angajați/prieteni ”Wayne Enterprises”, companie care aparține celebrului Bruce Wayne (da, Bruce Wayne este Batman, pentru cine are nevoie de informația asta).

Iată, după acest efort, care se întinde destul de mult, de a stabili o intrigă, tot focusul se duce în zona confruntării. De aici lumea începe să se bată, Batman cu Superman, Clark Kent cu Bruce Wayne, Superman cu Lex Luthor, Superman cu Doomsday, Batman cu Doomsday, Wonder Woman cu Doomsday…

Wait, what? Wonder Woman?

Da, printre picături apare și acest personaj, pe care-l recunoști imediat din trailer și, pe un soundtrack Hans Zimmer, în toiul bătăliei, amazoana sare și ea la bătaie. După părerea noastră, unul din cele mai bune ”lucruri” din film este această Wonder Woman. 

Cum ziceam și la început, în afara de Wonder Woman, se pun și bazele universului DC prin faptul că se face cunoscută existența a încă 3 personaje importante din univesul ăsta și în special importante pentru o anume ”Ligă a Dreptății” (JUSTICE LEAGUE), un fel de Avengers din DC.

The villains

Dar, să vorbim puțin și despre personajele negative. Deși plin de personaje deja, Batman v Superman reușește să mai strecoare încă 3-4 personaje care să reprezinte partea cu adevărat malefică din film.

Lex Luthor, faimosul nemesis al lui Superman, este principalul villain. Deși nu prea arată că e un ”mad genious” - ci mai mult un băiat neastâmpărat din curtea școlii care merge la Batman să-i spună că Superman l-a făcut prost - Lex Luthor se joacă cu ”jucării extraterestre” și reușește să dea naștere unui al 2-lea personaj, ceva mai mare și mai urât. Urmând ca, până la finalul filmului, să se mai menționeze prezența unei entități care nu-și face încă apariția.

Tre’ să mai păstreze niște personaje noi și pentru următorul film din DC, nu? 

Comic Book vs Film

Din păcate, sunt destul de multe găuri prin tot filmul și lucruri băgate cu forța, dar avem și ceva acuratețe legat de benzile desenate.

  • Lupta dintre Batman și Superman este direct luată din banda desenată ”The Dark Knight”, desenată de Frank Miller. Costumul este aproape identic în film cu cel din banda desenată, chiar dacă lupta e ceva mai intensă în banda desenată.
  • Finalul este iar luat dintr-un alt număr important din banda desenată, dar nu o să vă spunem care este, pentru că... spoiler.
  • Mai sunt câteva referințe vizuale, dar de trecut cu vederea.

Din nevoia de a compensa pentru multe lucruri, în film avem parte de un mix de informații care-i poate confuza și pe cei mai inrăiți dintre fani și chiar să supere niște băieți, dar... știi vorba aia: filmul e film, banda desenată e bandă desenată.

Punctual

  • Avem un ”declanșator” al acțiunii bun - Batman își dă seama pe propria piele de ceea ce poate face un superom într-un oraș și aici se naște nevoia de a-l confrunta pe Superman, asta lăsând la o parte dorința de răzbunare.
  • Conflictul are niște probleme destul de grave. Faptul că cel mai tare detectiv nu a analizat atent toată situația și toate entitățile participante, pentru a găsi o soluție care să nu implice confruntarea fizică cu un zeu, ca mai apoi să își dea seama că a fost jucat pe degete. Mda, pe noi personal, ne cam depășește...
  • Împăcarea. Batman și Superman / Clark Kent și Bruce Wayne abia se cunosc pe parcursul filmului - pe lângă faptul că se urăsc din diferite motive, brusc sar de la cuțite și ură la... un respect reciproc nemărginit? Whaaat?
  • Filmul și fanii s-au bucurat de o gașcă bună de personaje, pe care mulți le așteptau pe ecrane, dar din păcate mult prea fugitiv prezentate, unele chiar ușor de ratat.
  • Băieții răi... au fost, da, da. Erau acolo.
  • Muzica, imaginea și efectele au fost la nivelul unui blockbuster cu buget pe măsură, deci din punctul ăsta de vedere, am avut ce să vedem.
  • Ben Affleck nu face un Batman bun... și nici un Bruce Wayne bun. Dar măcar nu e oribil. E un Batman dolofan, din cauza conformației lui, care aduce mai mult cu un culturist.
  • Ceilalți sunt mult prea puțin conturați ca să vorbim realmente despre personaje complete. Noroc cu Henry Cavil/Superman, care noua ni s-a părut că e potrivit și că a jucat un Superman bun și constant, atât în Man of Steen, cât și în Batman v Superman.

În concluzie..

Batman v Superman nu este un film de ratat, mai ales pentru cei care au așteptat atâta vreme să vadă toate personajele astea și acest moment important din universul DC. Din păcate, are multe găuri în poveste și personaje și nu se ridică la așteptările pe care le-a creat.

Este un blockbuster normal, plin de acțiune, efecte și bătaie epică, dar la nivel de construcție, noi credem că au înghesuit multă informație în cele 2 ore și jumătate.

Și uite și-un rezumat de la Noper

 

 
Acest articol nu are comentarii. FII TU PRIMUL

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.