7 albume de toamnă pe care nu trebuie să le ratezi

Am tot scris aici despre albume care se anunțau pentru toamna asta, albume din care am avut deja single-uri lansate sau apariții în festivaluri și concerte. O să încercăm acum o listă scurtă cu cele mai interesante 7 albume pe care eu cred că nu trebuie să le ratezi.

1. Bastille- “Wild World” – I-am văzut la Electric Castle și mi-au plăcut. Al doilea album al celor de la Bastille este mai matur, cu sound-uri noi și plin de energie. Data oficială a lansării este 9 septembrie.

2. Bon Iver – “22, A Million” – Anunțat cu puțin timp în urmă (am scris aici despre el), noul album al celor de la Bon Iver a venit, ca de obicei, complet surprinzător. Întrebat de multe ori dacă lucrează la muzică nouă, Justin Vernon a tot spus că nu, nici vorbă. Asta până când luna trecută a urcat direct muzică nouă pe net și a anunțat albumul ce vine pe 30 septembrie.

3. Pixies – “Head Carrier” – Al șaselea album al celor de la Pixies este primul cu Paz Lenchantin la bass și promite revenirea la sound-ul inconfundabil Pixies. Ramâne să auzim dacă e așa pe 30 septembrie când se lansează albumul.

4. Kaiser Chiefs – “Stay Together” – În sfârșit revin și băieții de la Kaiser Chiefs. Albumul lor din 7 octombrie era necesar, zic eu, după ce i-am văzut de mai multe ori la Rock Werchter cu aproximativ același set-list.

5. Two Door Cinema Club – “Gameshow” – Și Two Door Cinema Club ne erau datori cu un nou material după o pauză de 4 ani. Văzuți de mine la un festival în Franța numit “Les Deferlantes” (festival pe care vi-l recomand), nord-irlandezii de la Two Door Cinema Club sunau după primele două albume ca o trupă mare. Cel de-al treilea album (din 14 octombrie) îi va aduce cel mai probabil în festivalurile din vara viitoare, așa că sunt de văzut.

6. Beck – (nu se știe numele albumului încă) – Noul album al lui Beck nu are încă un nume, dar deja am avut parte de două single-uri de pe el, “Wow” și “Dreams”. Ca orice album al lui Beck, trebuie luat și ascultat cu atenție. E genul de om care inovează cu fiecare material pe care ni-l aduce și cu siguranță așteptăm ceva frumos de la el. Când vine albumul? 21 octombrie.

7. Empire Of The Sun – “Two Vines” – Tocmai ce povesteam aici de curând despre noul material al celor de la Empire Of The Sun. La intersecția dintre indie și pop, Empire Of The Sun ne duc într-o lume imaginară pe care ne place să o experimentăm. Mai avem de așteptat până pe 28 octombrie până vom auzi tot albumul, dar până atunci putem asculta “High and Low”.

Ție ți-a atras atenția vreun album pregătit pentru toamna asta? Ne spui și nouă care?

Acest articol nu are comentarii. FII TU PRIMUL

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.